Proteste în Tunisia împotriva preşedintelui, în contextul unei crize politice

Publicat:

Mii de tunisieni au ieşit în stradă duminică în capitala Tunis pentru a protesta împotriva preşedintelui Kais Saied, care şi-a înăsprit recent controlul asupra puterii şi şi-a extins autoritatea, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres

Câteva mii de persoane s-au adunat pe Bulevardul Habib Bourguiba din centrul Tunisului, sub supravegherea unui amplu dispozitiv de securitate. Unii manifestanţi strigau ‘Joc cu lovitura de stat’, iar alţii, ‘Saied trebuie să plece’.


Citește și : Producţia românească Blue Moon a câştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian

Protestul urmăreşte să îl preseze pe Saied să renunţe la măsuri, care au început în iulie, când el a suspendat parlamentul şi l-a demis pe premier, după care, în această lună, şi-a extins puterile legislative şi executive şi a suspendat unele prevederi din Constituţie.

“Ne aflăm în prezent într-o monarhie neconstituţională, personală, condusă de Kais Saied”, a declarat Al-Sahbi Atiq, parlamentar al mişcării islamiste Ennahda, cel mai mare partid din legislativ.

“Ne opunem loviturii de stat cât de tare putem şi sprijinim orice dialog naţional pentru a restabili Constituţia şi legalitatea, iar apoi vom susţine orice reforme în cadrul constituţional legitim”, a afirmat Atiq pentru DPA.

Măsurile preşedintelui Kais Saied au divizat această ţară din nordul Africii.

Susţinătorii şefului statului au organizat sâmbătă un protest pe aceeaşi stradă şi au ars Constituţia pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de actualul sistem politic, în vigoare de la revolta din 2010-2011.

Citește și : Lavrov: Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent

Saied, care şi-a apărat în mod repetat deciziile, încă nu a numit un nou prim-ministru.

Acest fost profesor de Drept a devenit preşedinte în 2019 şi de atunci este blocat într-o dispută politică în jurul puterilor guvernului şi ale parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.