
Evangelical Focus
Mii de catolici şi evanghelici au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Ecuador împotriva deciziei Curţii Constituţionale de a autoriza căsătoria civilă între persoanele de acelaşi sex, relatează duminică AFP, scrie agerpres.
În capitala Quito, circa 5.000 de persoane au demonstrat în centrul istoric, potrivit poliţiei. Manifestaţii similare au avut loc în oraşele de coastă Portoviejo şi Quevedo, precum şi în oraşele Latacunga, Cuenca şi Ambato, potrivit mass-mediei locale.
Citește și : Opt angajaţi ai comisiei electorale afgane, ucişi într-un atac al talibanilor în Kandahar
Căsătoria între persoanele de acelaşi sex a fost aprobată la jumătatea lunii iunie de către judecătorii Curţii Constituţionale cu cinci voturi pentru şi patru împotrivă. În Ecuador, societatea este în mod tradiţional conservatoare şi clerul exercită o influenţă puternică.
Biserica Catolică, care a respins această decizie, şi-a anunţat intenţia de a mobiliza credincioşii “în stradă”.
Decizia Curţii nu oferă posibilitatea adopţiei pentru cuplurile de acelaşi sex, interzisă de Constituţie din 2008.
În America Latină, căsătoriile între homosexuali sunt deja recunoscute de Argentina, Brazilia, Columbia şi Uruguay.
Citește și : Trump l-a invitat pe liderul Kim în SUA şi anunţă reluarea negocierilor;liderul nord-coreean se declară optimist
This post was last modified on 30/06/2019 13:17 13:17