Proteste noi în capitala Albaniei. Manifestanții cer demisia premierului Edi Rama – VIDEO

Publicat:

Mii de opozanţi ai premierului albanez Edi Rama au cerut din nou demisia sa joi în cursul unei manifestaţii desfăşurate în calm, la cinci zile după o primă demonstraţie marcată de incidente, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

Forţele de ordine au fost desfăşurate în dispozitiv, iar clădirea parlamentului a fost înconjurată cu sârmă ghimpată.


Citește și: Cel puțin 70 de oameni au murit într-un incendiu produs în capitala Bangladeshului – FOTO/VIDEO

În cursul manifestaţiei de sâmbătă, unii dintre protestatari au forţat intrarea în sediul guvernului.

Manifestanţii, care îl acuză pe Edi Rama în special de ‘complicitate cu crima organizată’ şi de faptul că a ‘aruncat ţara în corupţie şi mizerie’, au aprins sporadic fumigene, dar niciun act de violenţă nu a fost constatat de jurnaliştii prezenţi la faţa locului.

Deputaţii Partidului Democrat (centru dreapta) şi cei ai Mişcării Socialiste de Integrare (LSI, centru stânga) au decis luni să-şi depună mandatele în bloc, demersul lor provocând un impas politic. Această decizie ‘contraproductivă’ reprezintă un ‘obstacol în funcţionarea democratică a Albaniei’, a reacţionat diplomaţia europeană.

‘Astăzi, ţara nu are un parlament legitim. Nu voi accepta un acord cu un bandit ca Rama’, a declarat joi în faţa mulţimii liderul Partidului Democrat, Lulzim Basha.

Opoziţia şi-a anunţat intenţia de a extinde manifestaţiile şi în alte oraşe.

Citește și: Deși favorit în sondaje, Netanyahu este amenințat de o alianță electorală puternică

Viaţa politică albaneză este caracterizată de o mare violenţă verbală, dreapta şi stânga făcând schimb de insulte şi acuzaţii de corupţie sau de legături cu crima organizată.

La putere din 2013, socialistul Edi Rama a acuzat miercuri opoziţia că ‘provoacă deliberat situaţii conflictuale înaintea alegerilor locale’ de la sfârşitul lunii iunie pentru că nu dispune de mijloacele necesare pentru a face faţă la urne.

Albania speră să deschidă în acest an negocierile de aderare la Uniunea Europeană, dar această ţară de peste 2,8 milioane de locuitori a fost invitată mai întâi să înregistreze progrese în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

George Simion, enervat pe alertele de caniculă: Cei care bagă frica în oameni cu încălzirea globală sunt niște minți bolnave

George Simion, enervat pe alertele de caniculă: Cei care bagă frica în oameni cu încălzirea globală sunt niște minți bolnave Liderul AUR, George Simion, s-a...

Cotele electorale ale lui Trump pe piețele cripto au crescut în urma tentativei de asasinat

Cotele electorale ale lui Trump pe piețele cripto au crescut în urma tentativei de asasinat Prețul celui mai mare memecoin al lui Donald Trump MAGA...

Copenhaga oferă recompense turiştilor, în timp ce alte state europene iau măsuri drastice împotriva turismului excesiv

Copenhaga oferă recompense turiştilor, în timp ce alte state europene iau măsuri drastice împotriva turismului excesiv În Barcelona, vizitatorii au fost împroşcaţi cu pistoale cu...

Laboratoare secrete din Ucraina construiesc o ‘armată de roboţi’ pentru a lupta împotriva Rusiei

Laboratoare secrete din Ucraina construiesc o 'armată de roboţi' pentru a lupta împotriva Rusiei Ucraina speră să asambleze o mulţime de drone ieftine, fără pilot,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.