X

Proteste violente în Catalonia; șapte persoane au fost arestate

Mii de separatiştii catalani au blocat drumuri şi au protestat vineri, în timp ce premierul spaniol Pedro Sanchez a convocat o şedinţă a Consiliului de Miniştri în capitala regională Barcelona, relatează Reuters, scrie agerpres.

Susţinătorii secesiunii în regiunea prosperă din nord-est cu 7,5 milioane de locuitori, au manifestat pe străzi şi au ridicat baricade din anvelope şi deşeuri. Poliţia a intervenit şi a arestat şapte persoane.

Citește și : Administrația federală din SUA, blocată după suspendarea şedinţei în Congres fără un acord bugetar

Decizia liderului socialist Sanchez de a-şi convoca cabinetul la Barcelona pentru prima dată de la declanşarea crizei subliniază opoziţia Madridului faţă de o independenţă deplină a regiunii. Dar este, de asemenea, o parte a unei strategii de asigurare a supravieţuirii guvernul său minoritar, cu ajutorul partidelor pro-independenţă din Catalonia, oferindu-le mai multă autonomie.

Protejat de un important dispozitiv de poliţie, guvernul spaniol condus de Pedro Sanchez s-a reunit vineri la Barcelona pentru un Consiliu de Miniştri considerat o ‘provocare’ de către separatişti şi marcat de confruntări între poliţie şi militanţii radicali, notează de asemenea AFP.

Acest Consiliu de Miniştri a avut loc la peste un an de la încercarea de secesiune a regiunii în octombrie 2017 şi la un an de la ultimele ultimei alegeri regionale în care separatiştii şi-au confirmat majoritatea în parlamentul regional.

Citește și : Polonia: Transporturile în comun sunt sacrificate în faţa automobilelor second-hand

 

Tags: barcelonacatalanicataloniamadridPedro Sanchezpolitiaseparatistii
Categorii: Diaspora