X

Protestele din India se extind în marile centre universitare – FOTO/VIDEO

Premierul indian Narendra Modi se confrunta luni cu răspândirea în campusurile universitare a manifestaţiilor contra unei legi a cetăţeniei care este considerată discriminatorie faţă de musulmani, transmite AFP, potrivit agerpres.

Concentrate mai ales în nord-estul Indiei în ultimele zile, unde s-au soldat cu şase morţi, protestele s-au extins duminică seara în mai multe campusuri din ţară, ca reacţie la violenţele din cursul zilei de la universitatea Jamia Millia Islamia din capitala New Delhi.

Citește și: Exigențele Phenianului sunt OSTILE și NEPOTRIVITE

Manifestanţi şi poliţişti s-au ciocnit în interiorul şi în jurul acestei universităţi, care se numără printre cele mai prestigioase din ţară, cu studenţi predominant musulmani, dar şi de altă confesiune şi origine.

Forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane contra mulţimii, manifestanţii fiind acuzaţi că au incendiat patru autobuze şi două vehicule ale poliţiei. Imagini din interior relevă scene de haos chiar în clădirile universităţii, cu studenţi însângeraţi.

Conform presei indiene, aproximativ o sută de studenţi şi zece poliţişti au fost răniţi în aceste confruntări. Circa 50 de persoane reţinute au fost eliberate luni dimineaţa după ce şi-au petrecut noaptea în celulă, a indicat poliţia locală.

“Poliţia nu a făcut diferenţă între manifestaţii şi studenţii aflaţi la bibliotecă. Numeroşi studenţi şi angajaţi au fost răniţi”, a declarat Najma Akhtar, directoarea instituţiei, pentru agenţia ANI.

În semn de solidaritate cu studenţii de la Jamia, colegii lor au protestat duminică seara în numeroase universităţi indiene, de la New Delhi la Bombay, de la Hyderabad la Patna sau Calcutta.

La originea acestei mişcări contestatare stă ‘Citizenship Amendment Bill’ (CAB), un proiect de lege aprobat săptămâna trecută de Parlamentul indian care facilitează atribuirea cetăţeniei indiene refugiaţilor din Afganistan, Bangladesh şi Pakistan, dar cu condiţia ca aceştia să nu fie musulmani.

Pentru criticii modificării legislative, aceasta se înscrie în dorinţa puterii naţionaliste hinduse de marginalizare a minorităţii musulmane din această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori. Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a calificat textul ca “fundamental discriminatoriu”.

Într-un comunicat difuzat prin WhatsApp, studenţii de la Jamia au condamnat violenţele şi s-au disociat de acestea.

În statul Uttar Pradesh (nord), autorităţile au tăiat internetul în mai multe zone după manifestaţii la Aligarh, sediul unei mari universităţi şi localitate cu multă populaţie musulmană.

În nord-estul indian, o regiune cu ciocniri intercomunitare frecvente şi în care imigraţia reprezintă un subiect extrem de sensibil, manifestanţii se opun legislaţiei pe motiv că aceasta ar antrena, în viziunea lor, un aflux către zonă a refugiaţilor hinduşi din Bangladeshul vecin.

Duminică seara, 6.000 de persoane au participat la un marş în Assam, principalul stat din regiune, fără incidente majore.

Prim-ministrul Narendra Modi a acuzat Partidul Congresului (de opoziţie) şi aliaţii acestuia că sunt responsabili pentru tulburări. Mâna sa dreaptă, ministrul de interne, Amit Shah, a făcut apel la calm.

Citește și: Nicolas Maduro acuză un diplomat american de COMPLOT

“Cultura, limba, identitatea socială şi drepturile politice ale fraţilor şi surorilor noastre din nord-est vor rămâne intacte”, a spus Shah într-un discurs.

Organizaţii pentru apărarea drepturilor omului şi un partid politic musulman au atacat legea la Curtea Supremă, argumentând că aceasta este contrară Constituţiei şi tradiţiilor seculare indiene.

Legea a fost promulgată de şeful statului şi a intrat în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul oficial indian, joi seara târziu.

Tags: AligarhAmit ShahBombayCalcuttacetatenieCitizenship Amendment Bill (CAB)Curtea SupremăHyderabadIndialegemusulmaniNarendra ModiNew DelhiPartidul CongresuluiPatnaprotestereligieuniversitatea Jamia Millia IslamiaUttar Pradesh
Categorii: Știrile zilei