X

Protestele din ultima perioadă din Hong Kong duc acest teritoriu pe un drum periculos, afirmă ambasadorul Chinei la Londra

Ambasadorul Chinei la Londra, Liu Xiaoming, a declarat joi că Guvernul chinez va lua măsuri în cazul în care situația din Hong Kong va continua să se deterioreze, în contextul protestelor de amploare ce au loc în acest teritoriu, potrivit Associated Press, scrie agerpres.

Acesta a declarat că unii dintre „extremiștii deghizați în activiști pro-democrație” duc acest teritoriu „pe un drum periculos”.

Citește și : Favor pentru Macron! Putin scoate din temniță un bancher francez

În cadrul unei conferințe de presă organizată la Londra, el a mai spus că dacă situația tensionată din Hong Kong devine „de necontrolat”, Guvernul de la Beijing va lua măsuri. „Avem suficiente soluții și suficientă putere constituțională pentru a potoli prompt aceste revolte. Sperăm că această situație se va rezolva în mod ordonat. Între timp, suntem total pregătiți pentru ce este mai rău”, a declarat ambasadorul.

Acesta nu a dat detalii suplimentare despre măsurile pe care Beijingul le-ar putea lua și nici nu a dat informații despre ce ar putea determina Guvernul chinez să considere că situația a scăpat de sub control.

Totodată, ambasadorul a lansat un avertisment privind amestecul unor alte țări în afacerile interne din Hong Kong. „Nu putem accepta nicio ingerință în afacerile interne din Hong Kong”, a spus el.

Citește și : Spania primeşte 150 de migranţi blocaţi pe Mediterană

Hong Kong-ul, care se bucură de o largă autonomie, este de mai multe luni scena unor ample proteste provocate inițial de un proiect de lege despre care criticii susţin că ar permite extrădarea dizidenţilor politici din Hong Kong pe teritoriul Chinei, dar treptat s-au transformat într-o contestare generală a Guvernului local susţinut de Beijing.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

Tags: Beijinghong kongLiu Xiaomingmarea britanieproteste
Categorii: Știrile zilei