Protestele, testul forței opoziției (editorial)

Publicat:

Protestele, testul forței opoziției (editorial)

„Este absolut insuficient să ceri înlăturarea PAS de la guvernare. Este mult mai important: să propui ceva concret în schimb, să explici care este atitudinea față de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; de unde se vor lua resurse pentru îmbunătățirea situației social-economice; cum urmează să se procedeze în raport cu procesul de integrare europeană, care este susținut de mai bine de jumătate din populația țării – îl deturnezi sau îl continui; cum procedezi în privința reformei justiției – o stopezi sau o continui, în ce mod etc…”, se arată într-un editorial semnat de Victor Pelin pentru IPN.

Anunțarea reluării protestelor


După desfășurarea, la 5 noiembrie 2023, a alegerilor locale generale, consiliile electorale mai fac încă ultimele bilanțuri ale scrutinului. Deocamdată, nu știm care sunt rezultatele finale, sunt ele încurajatoare pentru opoziție, pentru actualii guvernanți sau pentru vreo forță terță? Ceea ce știm cu certitudine este că alegerile au servit drept pretext pentru anunțarea reluării protestelor împotriva actualei guvernări. Despre amploarea viitoarelor proteste, de asemenea, nu știm nimic. Singurul lucru pe care îl știm este că startul protestelor este fixat pentru ziua de 7 noiembrie, ora 10.00.

Citeşte şi: 36 de cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza au fost evacuați și sunt în siguranță

Demararea protestelor a fost anunțată în ajunul scrutinului, la 1 noiembrie, de către liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), ex-premierul, Ion Chicu, care a declarat: „Încă niciodată democrația în Republica Moldova n-a fost batjocorită în asemenea hal de către o guvernare, pretins democratică. Personal, nu mai am de gând să tolerez crimele săvârșite de analfabeții corupți din PAS împotriva statului și cetățenilor acestei țări. Îndemn liderii politici să ne unim eforturile în această luptă!”

Protestele, testul forței opoziției (editorial)

Dacă e vorba de luptă împotriva guvernării, atunci e necesară conspirația. Probabil, aceasta este motivul care l-a determinat pe liderul PDCM să le adreseze o rugăminte potențialilor lăturași: „Rog confirmarea  (în privat) a disponibilității participării la această reuniune”. În orice caz, conspirația este elementul de bază al oricărei lupte revoluționare. De aceea, e absolut necesară, mai ales că demararea luptei împotriva actualei guvernări a fost fixată, în mod simbolic, de ziua celei de a 106-a aniversări a puciului bolșevic din 7 noiembrie 1917.

Lupta cu guvernarea pe Agenda comună

În lupta declarată împotriva actualei guvernări, liderul PDCM poate conta pe suportul celor opt partide, care fac parte din platforma „Agenda Comună”. Cel puțin, așa afirma încă acum un an unul din liderii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Bătrîncea. Pauza de aproximativ un an luată în organizarea protestelor poate fi explicată prin faptul că inițiativa protestatară fusese asumată inițial de Partidul Șor și așa-zisul Consiliu al Salvării Naționale (CSN), din care mai făceau parte Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Partidul Acasă Construim Europa (PACE) și Partidul Renaștere (PR). Logica elementară ne sugerează că după declararea neconstituționalității Partidului Șor a venit timpul ca ștafeta protestatară să fie preluată de platforma “Agenda Comună”, care s-a aflat în espectativă, după cum ne putem convinge.

Nu este întâmplător că PSRM a răspuns imediat la apelul liderului PDCM, menționând că „Socialiștii au pledat mereu, consecvent și responsabil, pentru unirea tuturor forțelor sănătoase în vederea obținerii alegerilor prezidențiale și parlamentare anticipate…Toate forțele sănătoase trebuie să se unească pentru a da jos guvernarea antipopulară”. Mai mult, în lupta împotriva actualei guvernări liderul PSRM, Igor Dodon, a pledat ostentativ în favoarea utilizării sloganului parafrazat al liderului Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, – Moldova fără Maia Sandu, Moldova fără PAS! Insistența pe punerea în circulație a faimosului slogan, parafrazat, al lui Vlad Filat nu este decât o confirmare în plus a invitației adresate acestuia din urmă de a participa la proteste alături de platforma “Agenda Comună”. Vorba e că PLDM s-a asociat din start “Agendei Comune”, însă ulterior s-a retras. Abia după preluarea conducerii PLDM de către Vlad Filat, formațiunea a insistat în mod repetat asupra unirii eforturilor tuturor forțelor politice împotriva actualei guvernări. Astfel, s-ar putea ca toate componentele platformei Agenda Comună să confirme, evident, în privat, că susțin inițiativa liderului PDCM – Start proteste!

Succesul protestelor…

Inițiativa liderului PDCM nu este una foarte inovatoare. Acum doi ani o astfel de inițiativă fusese lansată de Partidul Șor, care insista pe crearea Consiliului Salvării Naționale, apoi de PSRM care a insistat în repetate rânduri pe crearea Frontului Unit al Salvări. În anul curent, în preajma alegerilor locale cu astfel de apeluri s-au manifestat PLDM și același PSRM. Inovația PDCM constă în convocarea protestelor imediat după alegeri, când va deveni clar care forțe politice se bucură cu adevărat de susținerea cetățenilor. Acest test post-electoral își are, deopotrivă, părțile tari și proaste. Astfel, este puțin probabil ca partidele “Agendei Comune” cu rezultate modeste să fie interesate să se angajeze în proteste pentru a susține ambițiile liderilor PDCM și PSRM – Ion Chicu și Igor Dodon.

Protestele, testul forței opoziției (editorial)

În primul rând, cei doi lideri menționați se fac vinovați la modul direct de accederea PAS la guvernare. Nimeni nu a putut înțelege, de exemplu, de ce a fost nevoie ca premierul Ion Chicu să-și dea demisia, la 24 decembrie 2020. Acea demisie a provocat o criză politică profundă, contribuind în mod decisiv la preluarea întregii puteri în stat de către PAS. Decizia ex-premierului Ion Chicu a fost susținută de Igor Dodon, deci, responsabilitatea este comună. După astfel de gafe politice, pretenția celor doi de a salva Moldova de guvernarea PAS nu este deloc convingătoare. Cum se zice, fapta lor a fost mai mult decât o crimă, a fost o greșeală.

În al doilea rând, liderul PSRM s-a dezlănțiut împotriva lui Ion Ceban, președinte al Mișcării Altarnativa Națională (MAN) – „Ceban nu este un socialist. Ion Ceban este un cameleon care și-a schimbat coloritul politic, a trădat PSRM, și-a schimbat valorile pentru a le face pe plac americanilor și europenilor și a vă înșela”. Cel puțin asta susține liderul Socialiștilor, Igor Dodon, cel care a fost cândva coleg de partid cu Ion Ceban – și la PCRM, și la PSRM… „El a mers cu mine la Putin și mi-a spus că este pentru UEEA, iar acum este deja pentru UE. Mi-a spus că limba era moldovenească și acum o numește română”. Aceste afirmații aparțin unui trădător consacrat, care a comis chiar un act de sperjur împotriva PCRM și a liderului acestuia, Vladimir Voronin. Este puțin probabil ca după o astfel de atitudine publică Ion Ceban să-și mai dorească să mai fie asociat cumva cu Igor Dodon și PSRM.

Protestele, testul forței opoziției (editorial)

În al treilea rând, noțiunea de mișcare protestară a fost coruptă din temelie de Ilan Șor, care timp de un an a plătit protestatarii cu câte aproximativ $20 la fiecare ieșire în stradă. Respectiv, este puțin probabil că un nou val de proteste să ia amploare fără apelarea la reflexele pecuniare cultivate de Ilan Șor. Ultimul poate că s-ar angajă să plătească noul val de proteste, numai că autoritățile se pare că s-au învățat să depisteze căile de pătrundere a banilor dubioși în țară. Totuși, nu este exclus ca bani pentru proteste să se găsească. În acest sens, probabil, nu este întâmplător că liderul PSRM îl ademenește la proteste pe liderul PLDM, căruia Ilan Șor i-ar fi dat o mită de $250 milioane. Nu putem ști dacă e adevărat sau nu, dar bani pentru proteste s-ar găsi, probabil.

Concluzii

Foarte curând, după ce vom afla rezultatele finale ale alegerilor locale generale, vom afla dacă inițiativa liderului PDCM, Ion Chicu, de a organiza un nou val de proteste are sorți de izbândă și dacă ea se poate sprijini pe ideea nelegitimității puterii PAS.

Dacă, eventual, protestele vor lua amploare, atunci va fi extrem de interesant să urmărim care sunt forțele motrice ale mișcării protestatare și sursele de finanțare pentru acestea. Finalmente, un mare interes îl va prezenta programul politic al noii mișcări protestatare. Este absolut insuficient să ceri înlăturarea PAS de la guvernare. Este mult mai important: să propui ceva concret în schimb, să explici care este atitudinea față de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; de unde se vor lua resurse pentru îmbunătățirea situației social-economice; cum urmează să se procedeze în raport cu procesul de integrare europeană, care este susținut de mai bine de jumătate din populația țării – îl deturnezi sau îl continui; cum procedezi în privința reformei justiției – o stopezi sau o continui, în ce mod etc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Importurile de cereale ar putea fi licențiate până la sfârșitul anului

Importurile de cereale ar putea fi licențiate până la sfârșitul anului Conducerea MAIA a avut astăzi, o ședință cu un grup de agricultori, membri ai...

Lotul național de box a obținut trei medalii la Campionatul European

Lotul național de box a obținut trei medalii la Campionatul European Lotul național de box a obținut trei medalii la Campionatul European, rezervat juniorilor, care...

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a...

VIDEO – Postările de pe Facebook ale Victoriei Sanduța, puse în discuție la CSM

VIDEO - Postările de pe Facebook ale Victoriei Sanduța, puse în discuție la CSM Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus președintei Republicii Moldova eliberarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.