Protestul ‘Vestelor Galbene’ continuă în Franţa

Publicat:

“Vestele galbene”, deşi mai puţin numeroase ca în urmă cu o zi, au îngreunat din nou duminică traficul pe numeroase căi rutiere din Franţa pentru a protesta faţă de creşterea taxelor pentru carburanţi, guvernul asigurând la rândul său că doreşte să “ţină direcţia”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Protestele “vestelor galbene”, numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au fost determinate de anunţul Guvernului privind scumpirea carburanţilor.


Citește și : Malta: Asasinii jurnalistei Daphne Caruana Galizia au fost identificaţi

Conform datelor oficiale, sâmbătă, aproape 290.000 de persoane au manifestat în 2.034 de adunări în toată ţara. Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Un număr de 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, inclusiv din rândul forţelor de ordine, iar 282 au fost arestate.

Executivul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.

Începând din ianuarie se vor aplica taxe suplimentare de 6 şi, respectiv, 3 eurocenţi.

“Direcţia pe care am fixat-o este bună şi o vom ţine”, a subliniat premierul francez, Edouard Philippe, duminică seara, la televiziunea publică France 2, după această mobilizare inedită pe parcursul întregului weekend.

Citeşte şi: Lider al unui cartel mexican de droguri, MORT în închisoare

Şi aceasta chiar dacă, a recunoscut el, în adunările manifestanţilor “am auzit furia, dar şi suferinţa, absenţa perspectivelor, ideea că autorităţile de multă vreme nu răspund îngrijorărilor şi sentimentului de devalorizare, de abandon, resimţite de o parte a populaţiei”.

Duminică, la mai multe proteste, “vestele galbene” au susţinut că vor continua acţiunile luni. Numărul lor în cea de-a doua zi a fost evaluat de presă la aproximativ 40.000, în 150 de adunări, faţă de ziua precedentă când au manifestat circa 290.000 de persoane în peste 2.000 de locuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.