
„Guvernarea PAS trebuie să-și asume toate costurile, inclusiv politice, pentru eșecul răsunător al reformei justiției”, susțin reprezentanții Partidului Social Democrat European (PSDE).
„Încă o dovadă că așa-numita reformă a justiției promovată de guvernarea PAS nu produce niciun efect pozitiv în direcția combaterii corupției, pe care tot guvernarea PAS și-a asumat-o plenar. Faptul că un judecător care a trecut cu brio vetting-ul ajunge la scurt timp să fie reținut pentru bănuieli de corupție, demonstrează că această procedură este absolut ineficientă și nu poate garanta, în niciun fel, integritatea morală, etică și profesională a celor vizați”, scriu reprezentanții PSDE.
Citeşte şi: Bombardament masiv al ruşilor în Ucraina: Zeci de oameni au fost răniţi! – Stiripesurse.md
Partidul menționează că în acest sens se impun niște întrebări extrem de pertinente: de ce a fost nevoie de acest efort colosal, inclusiv financiar, întreținerea comisiei de vetting ne costă 60 milioane de lei anual, dacă aceste comisii nu pot garanta nimic, dar și care a fost rostul acestor investiții și acestui haos care a fost creat în sistem prin această improvizație inutilă, după cum vedem?
Potrivit PSDE, de la bun început era clar că „filtrele”, create de guvernare aveau o singură sarcină – de a-i lăsa în sistem pe procurorii și judecătorii comozi și loiali actualei puteri și de a-i elimina pe cei incomozi.
Mai mult, aceștia susțin că procesul de „evaluare extraordinară” a fost o „perdea de fum”, menită să acopere această răfuială eminamente politică și să dea o alură aparent legală procesului de capturare și subordonare a justiției.
„Am atras atenția din start că acest model de reformare a justiției este periculos pentru acest sistem vital pentru buna funcționare a statului și și-a demonstrat ineficiența atât în Albania, de unde a fost preluat, cât și în Ucraina, unde, de asemenea, a fost aplicat.
Acum responsabilitatea pentru acest uriaș eșec aparține exclusiv guvernării PAS, care trebuie să-și asume toate costurile, inclusiv politice, pentru această aventură extrem de scumpă, din toate punctele de vedere”, mai scriu reprezentanții PSDE.