
Partidul Socialist se confruntă cu un atac fără precedent atât din partea regimului Maiei Sandu și a partidului PAS, cât și a unei grupări mafiote organizate conduse de Ilan Șor.
„Așa ceva nu a mai fost nici pe timpul statului capturat al lui Vlad Plahotniuc”, susțin socialiștii într-un comunicat de presă, transmite Știri.md.
Citeşte şi: Moldova, MĂTURATĂ de POTOP: Zeci de familii au rămas fără lumină și acoperișuri – Stiripesurse.md
„Fugarul condamnat Ilan Șor, folosind un partid clonă, așa-numitul „renaștere”, a inițiat un proces masiv de corupere și cumpărare a membrilor Partidului Socialiștilor. În ultimele luni, reprezentanții partidului Șor și deputații transfugi Vasile Bolea, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Alexander Suhodolschi au contactat direct zeci de deputați, primari, consilieri locali, conducători ai organizațiilor teritoriale PSRM, promițându-le milioane de lei pentru părăsirea PSRM.
Condamnăm ferm faptele de corupere politică cu participarea foștilor deputați PSRM. Menționăm că în organizațiile teritoriale în care unii reprezentanți ai PSRM au devenit victimele unor asemenea acțiuni, echipele locale de partid au dat dovadă de unitate și în termene restrânse au ales noi conducători ai organizațiilor teritoriale.
Citeşte şi: Tiraspolul renunţă în acest an la parada militară – Stiripesurse.md
PSRM nu va ceda presiunilor grupărilor mafiote care se ascund sub paravanul fals al opoziției și va continua să lupte pentru statalitatea Republicii Moldova, neutralitatea, pluralismul de opinii, libertatea presei, credința noastră ortodoxă și valorile tradiționale”, au declarat socialiștii.
Atât PAS, cât și Partidul Șor nu au comentat deocamdată acuzațiile colegilor.