Publicarea declaraţiilor fiscale ale lui Donald Trump a fost aprobată de o comisie a Camerei Reprezentanţilor

Publicat:

Congresmeni americani au votat marţi în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale fostului preşedinte republican Donald Trump, care duce o luptă juridică de ani de zile pentru a le păstra private, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.

O comisie a Camerei Reprezentanţilor care se ocupă în special de chestiuni fiscale şi are o majoritate democrată până la instalarea noii majorităţi republicane la începutul lunii ianuarie, a votat cu 24 de voturi pentru şi 16 împotrivă în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale miliardarului republican din perioada 2015 – 2020.


Citeşte şi: Comisia care anchetează asaltul de la Capitoliu recomandă INCULPAREA lui Trump – Black News

Înaintea votului, aleşii democraţi nu au exclus să facă publice aceste fişe fiscale imediat după aprobare, însă data exactă a publicării nu era încă cunoscută imediat după vot.

Donald Trump, care s-a angajat într-o nouă cursă pentru Casa Albă la alegerile care vor avea loc în 2024, nu şi-a făcut publice declaraţiile fiscale spre deosebire de toţi predecesorii săi începând din anii 1970, ridicând multe semne de întrebare cu privire la conţinutul acestora.

Comisia solicită de trei ani documentele transmise autorităţilor fiscale de către Donald Trump. În cele din urmă, Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză la sfârşitul lunii noiembrie.
Doar câţiva congresmeni au reuşit să le consulte.

Lipsa de transparenţă a lui Donald Trump, care şi-a făcut din bogăţie un argument de campanie, a alimentat ani de zile speculaţiile cu privire la amploarea averii sale sau la potenţiale conflicte de interese.

Citeşte şi: Un vulcan din Ecuador a expulzează o coloană de cenuşă care afectează zone din capitala ţării – Black News

La începutul lunii decembrie, afacerea sa de familie, Trump Organization, a fost găsită vinovată de fraude financiare şi fiscale la finalul unui proces desfăşurat la New York în care fostul preşedinte republican nu a fost judecat.

Republicanul Kevin Brady, membru al comisiei, a avertizat înaintea votului că o posibilă publicare a acestor documente le-ar permite congresmenilor să aibă “prerogative aproape nelimitate de a-şi urmări duşmanii politici, obţinând şi făcând publice declaraţiile lor fiscale private”.”Chiar dacă democraţii spun că nu este politic”, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor republicani,”graba lor de a publica documentele printr-un proces accelerat şi neglijent arată că motivele lor sunt foarte politice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Râșii canadieni, pe cale de dispariție, și-au făcut apariția în Vermont pentru prima dată din 2018

Râșii canadieni, pe cale de dispariție, și-au făcut apariția în Vermont pentru prima dată din 2018 O pisică sălbatică rară, numită râs canadian, a fost...

Epava Titanicului se dezintegrază: Balustradele de pe prova navei s-au desprins total

Epava Titanicului se dezintegrază: Balustradele de pe prova navei s-au desprins total Epava Titanicului se dezintegrază pe zi ce trece, astfel că șansele ca artefactele...

Un membru al trupei The Cure se tratează de o formă agresivă de cancer la sânge

Un membru al trupei The Cure se tratează de o formă agresivă de cancer la sânge Roger O'Donnell, membru al trupei The Cure, a dezvăluit...

Ultrabogaţii din Silicon Valley, alarmaţi de propunerea democraţilor de introducere a unei taxe

Ultrabogaţii din Silicon Valley, alarmaţi de propunerea democraţilor de introducere a unei taxe O propunere de taxare a câştigurilor nerealizate ale americanilor bogaţi a stârnit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.