Puigdemont ameninţă că va proclama INDEPENDENŢA Cataloniei, dacă Madridul suspendă autonomia regiunii

Publicat:

Liderul catalan, Carles Puigdemont, spune că va proclama independenţa regiunii dacă autorităţile centrale de la Madrid vor continua cu represiuni şi cu refuzul unui dialog, având în vedere că Articolul 155, cel care suspendă autonomia Cataloniei, este mereu pus în prim-plan.

Catalonia nu şi-a declarat independenţa, dar o va face totuşi, dacă Madridul îşi continuă “represiunea”, în special prin suspendarea autonomiei, a avertizat joi liderul separatist catalan Carles Puigdemont, potrivit AFP.


“Dacă guvernul statului persistă să împiedice dialogul şi îşi continuă represiunea, parlamentul Cataloniei va putea proceda – dacă va considera oportun – la votarea unei declaraţii oficiale de independenţă pe care nu a votat-o în 10 octombrie”, scrie el într-o scrisoare adresată şefului executivului spaniol Mariano Rajoy, după ce acesta a evocat ameninţarea suspendării autonomiei.

Puigdemont urma să declare până la ora locală 10:00 (08:00 GMT) dacă renunţă la proclamarea independenţei regiunii, după cel de-al doilea ultimatum dat de guvernul central de la Madrid.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.