
AFP
Partidul separatist al liderului catalan destituit, Carles Puigdemont, intenţionează să privilegieze negocierea cu statul spaniol, renunţând la o ruptură unilaterală, a declarat joi coordonatoarea generală a formaţiunii, transmite AFP, potrivit agerpres.
‘Bilateralitatea este necesară’, a declarat Marta Pascal la postul de radio Cadena Ser, confirmând informaţiile de presă potrivit cărora cele două principale partide separatiste, PdeCat al lui Puigdemont şi Stânga Republicană din Catalonia (ERC), intenţionează să renunţe în programul lor la o ruptură unilaterală.
Citeşte şi: Trump l-a făcut PROST şi NERECUNOSCĂTOR pe tatăl unui sportiv american, reţinut în China
Marta Pascal a explicat că, pentru independenţă, ‘ne lipsesc lucruri: ca aceasta să producă un efect şi, mai ales, să creştem în termeni de majoritate, să contăm pe mai mulţi oameni’. ‘Trebuie să fim mai numeroşi’, a punctat ea.
La 27 octombrie, parlamentul catalan a votat pentru independenţa regiunii, declaraţia unilaterală provocând ulterior punerea sub tutelă a Cataloniei şi criză politică fără precedent în Spania după revenirea ţării la democraţie în 1978.
Responsabilii separatişti au renunţat însă în zilele următoare să sfideze în continuare statul spaniol, după ce Madridul a destituit întregul guvern catalan, şi au acceptat să participe la alegerile regionale convocate de executivul central pentru 21 decembrie.
Cu toate acestea, deputaţii ERC au păstrat o linie mai dură decât cei din partidul lui Puigdemont.
‘Acum, procesul de construire a Republicii a început. Vrem ca el să facă obiectul unei negocieri’, a declarat pentru AFP Roger Torrent, purtător de cuvânt parlamentar al ERC, în opinia căruia alegerile programate pentru 21 decembrie se apropie de un referendum. ‘Din acest motiv cerem guvernului spaniol să accepte rezultatele’, a subliniat el.
Citeşte şi: Un congresman american îşi cere scuze după apariţia unei poze intime pe Twitter – FOTO
La precedentele alegeri regionale, desfăşurate în septembrie 2015, partidele separatiste au câştigat o majoritate de 72 din 135 de locuri în parlamentul catalan, însă procentul electoral obţinut a fost de doar 47,8%.
Sondajele arată în continuare o societate divizată în părţi aproape egale şi rezultate deocamdată destul de apropiate de cele din 2015, cu ERC în frunte.