Puigdemont şi Comin s-au acreditat pentru a-şi ocupa locurile în PE, în urma deciziei CJUE

Publicat:

Parlamentul European i-a autorizat vineri pe liderii separatişti catalani Carles Puigdemont şi Antoni Comin, aleşi eurodeputaţi în urma scrutinului din luna mai, să se acrediteze provizoriu începând din ianuarie 2020, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Formalităţile de acreditare vor fi finalizate în ianuarie, a indicat PE.


Cei doi eurodeputaţi le-au arătat vineri jurnaliştilor legitimaţiile provizorii ce le-au fost eliberate.

Citește și : Parlamentul german aprobă pachetul de combatere a schimbărilor climatice

‘Este o zi de bucurie nu doar pentru noi, ci pentru toţi oamenii care cred într-o Europă fondată pe voinţa cetăţenilor’, a declarat Carles Puigdemont.

‘Este dovada că merită să te baţi’, a subliniat el. Partidul ‘NV-A (naţionalist flamand) ne-a ajutat mult, dar şi membri ai altor familii politice’, a adăugat el.

Puigdemont şi Comin şi-au anunţat intenţia de a participa la sesiunea plenară de pe 13-16 ianuarie de la Strasbourg.

Ei au fost întâmpinaţi vineri la intrarea în sediul PE de la Bruxelles de eurodeputata belgiană Assita Kanko, membră a NV-A, partid care îi susţine de când s-au refugiat în Belgia pentru a se sustrage procedurilor judiciare lansate în Spania împotriva lor în urma tentativei de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017.

Toate obstacolele menite să-i împiedice să-şi ocupe locurile în PE au fost ridicate joi printr-o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a confirmat că aceştia beneficiau de imunitate din ziua alegerii lor, 26 mai.

Citește și : Putin respinge acuzaţiile privind ingerinţe în activităţile politice din Marea Britanie

CJUE a anulat vineri, cu câteva ore mai devreme, ordonanţa care îi împiedicase să se înregistreze pentru a participa la sesiunea inaugurală a PE din 2 iulie şi a intra în sediul instituţiei.
De decizia de joi a Curţii europene ar trebui să beneficieze şi cel de-al treilea lider separatist catalan ales în PE, Oriol Junqueras, aflat în prezent în închisoare în Spania, condamnat la 13 ani de detenţie pentru nesupunere şi deturnare de fonduri publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.