X

Puigdemont va candida la alegerile europarlamentare din 26 mai

Fostul lider catalan Carles Puigdemont, care trăieşte în exil autoimpus în Belgia, va candida la alegerile europarlamentare din 26 mai. Puigdemont este principalul candidat al partidului Junts per Catalunya, relatează Reuters, scrie News.ro .

Carles Puigdemont, în vârstă de 56 de ani, a fugit din Spania în octombrie 2017, după ce Madridul a decis să conducă direct Catalonia, în contextul în care regiunea îşi proclamase unilateral independenţa în baza unui referendum considerat ilegal de justiţia spaniolă.

Citește și : Un autobuz a explodat în centrul orașului Stockholm

“Este momentul să facem încă un pas pentru internaţionalizarea dreptul Cataloniei la autodeterminare, din inima Europei către toată lumea”, a notat Puigdemont pe Twitter.

Puigdemont şi alţi cinci foşti lideri catalane aflaţi în exil în ţări din Europa ar fi arestaţi dacă s-ar întoarce în Spania. Puigdemont, care a fost preşedintele catalanilor timp de aproximativ 22 de luni, este acuzat de rebeliune.

Din exil, Carles Puigdemont a candidat în decembrie 2017 la alegerile regionale catalane şi a fost propus pentru postul de preşedinte, dar justiţia spaniolă i-a interzis să ocupe o astfel de funcţie din afara ţării.

Oriol Junqueras, liderul partidului proindependenţă ERC, care este judecat la Madrid alături de alţi 11 politicieni catalane pentru rolul avut în mişcarea din 2017, va candida şi el la alegerile europarlamentare.

Citește și : Un avion al Ethiopian Airlines cu 157 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare

Tags: alegeriBelgiacataloniaeuroparlamentareexilJunts per CatalunyaPuigdemontspania
Categorii: Diaspora