Purtător de cuvânt al talibanilor: Vrem ca toate ambasadele de la Kabul să îşi continue activitatea

Publicat:

Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat la BBC că vrea ca ambasadele de la Kabul să îşi continue activitatea, el subliniind că diplomaţii nu sunt în pericol, potrivit news.ro .  

“Vrem ca toate ambasadele să îşi continue activitatea, nu va exista vreun risc pentru diplomaţi. Cu toţii ar trebui să îşi continue activitatea la fel ca în trecut”, a afirmat Shaheen, potrivit The Guardian. “Facem apel la Ghani şi la ceilalţi lideri să coopereze cu noi”, a adăugat el.


Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame

Guvernul afgan şi talibanii negociază un transfer paşnicd al puterii la Kabul, după ce insurgenţii au ajuns la porţile capitalei.

Al Arabiya notează că Ali Ahmad Jalali, fost ministru de Interne, probabil va fi numit la conducerea administraţiei interimare a ţării. Nu se ştie dacă talibanii sunt de acord cu numirea lui Jalali, dar el a fost văzut ca un nume potenţial acceptabil pentru coordonarea tranziţiei de putere, precizează alarabiya.net.

Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis în Iran

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis în Iran Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran, în Iran, a anunţat, miercuri, gruparea militantă...

METEO// Vreme caldă și fără precipitații

METEO// Vreme caldă și fără precipitații Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit vreme caldă și fără precipitații. Citește și: Capitala are buget! S-a votat în...

Fostul prezentator vedetă al BBC Huw Edwards, inculpat pentru realizarea de imagini pedo-pornografice

Fostul prezentator vedetă al BBC Huw Edwards, inculpat pentru realizarea de imagini pedo-pornografice Huw Edwards, care pentru o lungă perioadă de timp a fost cel...

Evenimentele Zilei de 31 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 31 iulie în Istorie 31 iulie este a 212-a zi a calendarului gregorian și a 213-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.