Purtătorul de cuvânt al lui Bolsonaro este INFECTAT cu coronavirus

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro a fost testat pozitiv la noul coronavirus, ceea ce ridică noi întrebări cu privire la expunerea şefului statului la virus, transmit Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt, generalul Otavio do Rego Barros, în vârstă de 59 de ani, se află în prezent în carantină la domiciliu şi nu prezintă simptome, a indicat miercuri biroul său.


Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Membrii personalului său aşteaptă de acasă rezultatele testelor ce le-au fost făcute, a adăugat sursa citată.

Ministerul Sănătăţii a raportat miercuri 615 decese înregistrate în legătură cu COVID-19 în precedentele 24 de ore, cel mai sever bilanţ zilnic şi care ridică numărul total al victimelor la 8.536. În acelaşi timp, rata de contagiune nu dă semne de încetinire, datele oficiale indicând 125.218 de cazuri, al şaselea cel mai grav bilanţ la nivel mondial conform Universităţii Johns Hopkins, deşi numărul real ar putea fi mai mare.

Generalul Barros este încă un membru al anturajului lui Bolsonaro care s-a infectat cu coronavirus. Douăzeci şi trei de membri ai delegaţiei care l-a însoţit în Florida în martie au fost testaţi pozitiv, printre care şeful comunicaţiilor, Fabio Wajngarten, şi ministrul securităţii naţionale, Augusto Heleno.

Preşedintele însuşi a declarat că testul său a fost negativ, dar nu a prezentat public rezultatul. Un judecător federal a dat câştig de cauză miercuri acţiunii cotidianului Estado de Sao Paulo, unul din cele mai importante din Brazilia, care a cerut publicarea buletinului de analiză, considerându-l de interes public. Decizia va fi, cel mai probabil, contestată de guvern.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

Bolsonaro a minimalizat îngrijorările legate de epidemie, numind-o ‘isterie’, şi a cerut revenirea la normalitate.

Spitalele şi cimitirele din unele oraşe şi-au atins limitele, iar sistemul a intrat în colaps în timp ce numărul infectărilor continuă să crească.

Miercuri seară, Senatul a aprobat un pachet de ajutor de 60 de miliarde de reali (10,5 miliarde de dolari) pentru statele federaţiei şi oraşele braziliene, confruntate cu creşterea costurilor sociale şi scăderea veniturilor în contextul pandemiei. Legea va merge la preşedinte spre promulgare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

6 instituții de învățământ din țară vor fi închise până la 1 septembrie din cauza numărului mic de elevi

6 instituții de învățământ din țară vor fi închise până la 1 septembrie din cauza numărului mic de elevi 5 instituții de învățământ din raionul...

Ministerul Justiției planifică să fondeze o nouă instituție, Agenția Digitalizare în Justiție și Administrare Judiciară

Ministerul Justiției planifică să fondeze o nouă instituție, Agenția Digitalizare în Justiție și Administrare Judiciară Ministerul Justiției planifică să fondeze o nouă instituție - Agenția...

Savițchi va candida ca independent la funcția de președinte al R. Moldova

Savițchi va candida ca independent la funcția de președinte al R. Moldova Vicepreședintele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Ștefan Savițchi, intenționează să...

14 întreprinderi agricole solicită lansarea procedurii de insolvabilitate din cauza dificultăților financiare

14 întreprinderi agricole solicită lansarea procedurii de insolvabilitate din cauza dificultăților financiare 14 întreprinderi agricole au solicitat lansarea procedurii de insolvabilitate din cauza dificultăților financiare....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.