Puternica furtună de zăpadă din nord-estul SUA se deplasează spre interiorul continentului – VIDEO

Publicat:

O puternică furtună de iarnă, care a condus la acumularea unui strat de zăpadă de peste 30 de centimetri în nord-estul Statelor Unite ale Americii şi a provocat moartea unei femei vârstnice din Pennsylvania, va avansa marţi în interiorul continentului, existând risc de viscol, informează Reuters, potrivit agerpres.

Furtuna a condus luni la anularea zborurilor din regiune şi la suspendarea funcţionării trenurilor de metrou din oraşul New York. Un strat de 68 de centimetri de zăpadă s-a acumulat în zone din New Jersey şi Pennsylvania şi de 43 de centimetri în oraşul New York.


Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

Poliţia din Allentown, Pennsylvania, a declarat că o femeie în vârstă de 67 de ani care suferea de boala Alzheimer a fost găsită decedată în zăpadă, luni, după ce s-a aventurat departe de locuinţa sa.

”Vitezele în creştere ale vântului ar putea duce la condiţii apropiate de cele de viscol din cauza zăpezii spulberate”, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) în prognoza sa valabilă pentru ziua de marţi.

”Această furtună va persista în condiţiile în care centrul său devine aproape staţionar în largul coastei de sud a New England (şi) îşi extinde influenţa deasupra (regiunilor din) nord-est”, a precizat NWS.

În unele zone de pe coasta New England, unde luni au căzut precipitaţii mixte, NWS prognozează pentru ziua de marţi ninsori care ar putea conduce la acumularea unui strat de zăpadă de 38 de centimetri, pe măsură ce furtuna se deplasează spre nord.

Mai multe avertizări de furtună de zăpadă şi atenţionări meteorologice au fost emise pentru zonele din nord-estul SUA.

Serviciul de metrou de suprafaţă din New York şi trenurile de navetişti PATH, care fac legătura între Manhattan şi New Jersey, au fost suspendate. Oraşul a închis marţi şcolile publice.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat stare de urgenţă în oraş şi în alte 44 de comitate şi a avertizat cu privire la posibile închideri ale circulaţiei pe unele drumuri. ”Aceasta este o situaţie periculoasă. O situaţie care pune viaţa în pericol”, a spus Cuomo, luni, într-o conferinţă de presă. ”Aşteptaţi-vă la închideri (de drumuri). Se va înrăutăţi foarte repede”, a adăugat el.

Peste 90% dintre zborurile de pe aeroporturile din oraşul New York au fost anulate luni, conform lui Rick Cotton, director executiv al Autorităţii Portuare din New York şi New Jersey, iar operaţiunile au fost suspendate pe aeroporturile La Guardia şi John F. Kennedy din Queens, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice” Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) anunță lansarea a două sesiuni noi,...

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele...

Putin recrutează 1.000 de noi soldaţi pe zi

Putin recrutează 1.000 de noi soldaţi pe zi Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a a afirmat joi că forţele armate ruse şi-au întărit rândurile cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.