Cel puţin 24 de persoane au fost ucise în Ghouta de Est în raiduri şi tiruri ale regimului sirian

Publicat:

Cel puţin 24 de persoane, dintre care zece copii, şi-au pierdut viaţa marţi în Siria în raiduri şi tiruri ale regimului şi aliatului său rus asupra regiunii Ghouta de Est, enclavă rebelă din apropierea Damascului bombardată zilnic, indică un bilanţ anunţat de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

În Siria devastată din 2011 de un război care a făcut peste 340.000 de morţi şi a provocat o gravă criză umanitară, şeful Biroului ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock, a început prima sa vizită pentru a observa pe teren impactul conflictului asupra civililor, conform agerpres .


Asediată din 2013 de regim şi afectată de o gravă penurie de alimente şi medicamente, Ghouta de Est a fost marţi din nou ţinta unor intense bombardamente.

Citește și : Londra se pregătește cu ocazia celei de-a doua ediţii a festivalul luminilor ”Lumiere London”

Potrivit bilanţului OSDO, 24 de civili, dintre care zece copii, au fost ucişi în raidurile aeriene efectuate de aviaţia siriană şi cea rusă, precum şi în tirurile de artilerie.

Ca represalii la aceste raiduri, rebelii au lansat obuze asupra a două cartiere din Damasc, un fief al regimului, unde patru persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit presei oficiale.

Bombardamentele cele mai sângeroase din Ghouta de Est au lovit localitatea Hamouria, unde 13 civili au murit, potrivit OSDO. De asemenea, la Douma s-au înregistrat şapte morţi, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.