X

Cel puţin 60 de morţi, după naufragiul unei ambarcaţiuni plină cu refugiaţi rohingya

Cel puţin 60 de persoane şi-au pierdut viaţa joi în naufragiului unei ambarcaţiuni cu refugiaţi ai minorităţii musulmane rohingya, în apropiere de Bangladesh, potrivit unui bilanţ provizoriu anunţat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), relatează AFP, conform agerpres.

‘Un număr de 23 de persoane sunt confirmate moarte (…). Un număr de 40 sunt date dispărute şi se presupune că s-au înecat’, a declarat jurnaliştilor la Geneva purtătorul de cuvânt al OIM, Joel Millman. ‘Bilanţul final va fi de circa 60 de morţi’, a adăugat el, în timp ce un bilanţ precedent indica 19 decese.

Citeşte şi: Un jihadist ISIS ‘îşi cere scuze’ pentru problemele create

Supravieţuitori ai naufragiului au povestit personalului OIM că ambarcaţiunea transporta aproape 80 de persoane, între care 50 de copii, ai minorităţii rohingya. Ei au fugit din calea persecuţiilor la care este supusă această minoritate musulmană în statul Rhakine din Myanmar. ‘Supravieţuitorii au povestit că au petrecut toată noaptea pe mare, fără hrană’, a explicat Millman.

Potrivit martorilor, ambarcaţiunea s-a scufundat la câţiva metri de continent în condiţii de ploaie torenţială şi vânt violent, în golful Bengal.

Căpitanul ambarcaţiunii, suspectat de trafic cu fiinţe umane, este de asemenea dat dispărut, a adăugat Millman.

Tags: BangladeshgenevaJoel Millmanmusulmani rohingyaMyanmarnaufragiuOrganizaţia Internaţionala pentru Migraţie (OIM)statul Rhakine
Categorii: Știrile zilei