X

Putin a discutat cu premierul israelian şi a acuzat Ucraina că nu ‘profită de oportunitatea’ de a lua parte la tratative în Belarus

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat duminică Ucraina că nu “profită de oportunitatea” de a lua parte la tratative în Belarus, într-o convorbire la telefon cu premierul israelian Naftali Bennett, potrivit unui comunicat al Kremlinului citat de AFP, potrivit agerpres.

“Delegaţia rusă se află în oraşul belarus Gomel şi este gata să negocieze cu reprezentanţi ai Kievului; aceştia din urmă, dând dovadă de incoerenţă, nu au profitat de această oportunitate până acum”, a spus Putin.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Potrivit comunicatului, premierul israelian a “propus o mediere israeliană pentru suspendarea ostilităţilor”.

Duminică dimineaţă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat participarea Ucrainei la negocieri pe teritoriul Belarusului, stat pe care l-a acuzat că este complice al Rusiei în agresiunea acesteia împotriva ţării sale.

Potrivit unui comunicat al biroului premierului israelian preluat de agenţia TPS, cei doi lideri au abordat în timpul convorbirii situaţia dintre Rusia şi Ucraina.

Israelul a încercat să rămână neutru în criza dintre Occident şi Rusia, fiind una din puţinele state occidentale care nu au condamnat fără echivoc Rusia pentru acţiunile din Ucraina. Având legături cu Moscova şi Kievul şi o importantă comunitate evreiască în cele două ţări, Israelul nu vrea să fie perceput ca susţinător al uneia din tabere, a mai consemnat TPS.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

 

Tags: Naftali BennettucrainaVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in UcrainaSinteze