Putin a revenit la biroul său după atacul cu drone care a ţintit Kremlinul

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a revenit joi la biroul său după atacul cu drone care a ţintit miercuri Kremlinul şi pentru care Moscova acuză Kievul şi Washingtonul, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Imagini transmise de televiziunea publică rusă îl arată pe Putin la o întâlnire cu ministrul economiei, Maksim Reşetnikov. Preşedintele se afla în momentul atacului la reşedinţa sa de la Novo-Ogariovo, în apropiere de Moscova, unde-şi petrece cea mai mare parte a timpului.


Citește și : Mai mulţi analişti spun că Moscova şi-a înscenat atacul asupra Kremlinului

Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, declarase joi mai devreme că liderul de la Kremlin va reveni la biroul său oficial şi a asigurat că inclusiv în situaţiile extreme Putin întotdeauna îşi “menţine luciditatea, concentrarea şi claritatea în evaluările şi ordinele pe care le transmite”. Peskov a evocat astfel răspunsul care va veni din partea Rusiei după acest atac, menţionând că mai multe opţiuni sunt examinate, fără a detalia.

Moscova a acuzat direct Washingtonul că se află în spatele acestui atac, pe baza raţionamentului că Ucraina nu recurge la astfel de acţiuni fără a avea aprobarea SUA. Atât Washingtonul, cât şi Kievul au negat orice implicare.

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev a acuzat şi Bruxellesul că ar fi “aprobat” atacul cu drone asupra Kremlinului, după ce şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a cerut Rusiei “să nu folosească acest presupus atac drept scuză pentru a continua escaladarea războiului” în Ucraina, unde trupele Kievului pregătesc o contraofensivă pentru a încerca recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia.

Citește și : Ruşii dau vina pe americani pentru atacul cu drone asupra Kremlinului

“Este exact escaladarea conflictului lucrul la care va conduce atacul terorist comis de autorităţile de la Kiev, ghidat de SUA şi aprobat de liderii UE. Asta este exact ceea ce doresc Washingtonul şi mulţi proşti de la Bruxelles”, a scris Medvedev pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.