Putin a supervizat un exercițiu al forțelor nucleare ruse

Președintele rus Vladimir Putin a supervizat miercuri de la Kremlin un exercițiu al triadei nucleare ruse, respectiv manevre terestre, navale și aeriene ale forțelor nucleare, pentru testarea pregătirii și a structurilor de comandă, relatează agențiile Reuters și EFE.

‘Astăzi avem exerciții de rutină, repet, de rutină, privind folosirea forțelor nucleare’, a declarat Putin într-un videoclip postat pe canalul de Telegram al Kremlinului.

El a ordonat lansarea manevrelor triadei nucleare în prezența prin videoconferință a ministrului apărării, Andrei Belousov, și a șefului Statului Major, generalul Valeri Gherasimov.

Acest program de exerciții militare – ultimul de acest fel având loc în urmă cu doi ani – are rolul de a testa ‘procedura de autorizare a utilizării armelor nucleare’, a explicat Gherasimov.

Unul din exercițiile efectuate a constat în lansarea unei rachete balistice intercontinentale Iars – cu o rază de acțiune de până la 12.000 de kilometri – de la Cosmodromul Plesețk, situat la circa 800 de kilometri nord de Moscova. Racheta a fost lansată către poligonul Kura din Peninsula Kamceatka, la o distanță de peste 6.000 de kilometri de locul de lansare.

Întru-un alt exercițiu, submarinul nuclear Briansk a lansat o rachetă balistică Sineva din Marea Barenț, iar în componenta aeriană a manevrelor mai multe bombardiere strategice Tupolev Tu-95C au lansat rachete de croazieră.

‘Toate obiectivele manevrelor au fost îndeplinite’, a indicat președinția rusă.

Rusia efectuează cu regularitate exerciții ale forțelor sale nucleare pentru a testa pregătirea operațională a acestora și pentru a le reaminti adversarilor săi că deține cel mai mare arsenal nuclear din lume, într-o perioadă de tensiuni în creștere cu Occidentul.

‘Exercițiul a testat nivelul de pregătire al comandamentului militar și abilitățile practice ale personalului operațional în organizarea controlului forțelor subordonate’, a mai transmis Kremlinul.

Și NATO și-a lansat la începutul acestei luni propriile exerciții nucleare anuale, cu avioane de vânătoare F-35A și bombardiere B-52 printre cele aproximativ 60 de avioane mobilizate de 13 țări participante la exercițiul Steadfast Noon, găzduit de Belgia și Olanda.

Putin a propus anterior Statelor Unite prelungirea cu un an a tratatului START III, ultimul tratat privind dezarmarea nucleară încă în vigoare între Rusia și SUA, care expiră în februarie anul viitor. Președintele american Donald Trump a răspuns că i se pare ‘o idee bună’, dar cele două părți nu au început încă negocierile în vederea prelungirii tratatului.

This post was last modified on 22/10/2025 18:03 18:03

Tags: exercitiuforțelornuclearePutinRusesupervizat
Categorii: ExterneȘtirile zilei