Putin a vorbit la telefon cu Trump despre Ucraina şi alte subiecte de politică internaţională

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat sâmbătă la telefon cu omologul său american Donald Trump cu ocazia celebrării a 250 de ani de la înfiinţarea Statelor Unite, a anunţat Kremlinul, precizând că cei doi lideri au abordat situaţia din Ucraina înaintea summitului NATO de la Ankara, informează duminică EFE, potrivit stiripesurse.ro.

“Preşedinţii au discutat, în mod firesc, chestiunea unei reglementări în Ucraina, ţinând cont, printre altele, de participarea viitoare a lui Donald Trump la summitul NATO din Turcia, pe 7 şi 8 iulie”, a declarat Iuri Uşakov, consilier diplomatic al Kremlinului, citat de agenţia de presă Ria Novosti.

Citeşte şi: Procesul declanşat de SIS împotriva organizației „Eurasia” a fost suspendat – Stiripesurse.md

Conform sursei citate, în cadrul acestei discuţii telefonice care a durat o oră şi 25 de minute, cei doi lideri au discutat şi despre alte subiecte de politică internaţională, precum situaţia din Iranul şi din Orientul Mijlociu.

Sâmbătă seara, mai devreme, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că a discutat la telefon cu Donald Trump cu ocazia aniversării Declaraţiei de Independenţă a SUA.

“Preşedintele Trump şi cu mine am discutat despre situaţia actuală de pe linia frontului, precum şi despre eforturile noastre diplomatice. Există o reală perspectivă de a pune capăt acestui război, iar determinarea Americii este decisivă”, a spus preşedintele Zelenski pe reţelele sociale.

“Am convenit să continuăm aceste discuţii la summitul NATO de la Ankara”, a continuat el.

Şefi de stat şi delegaţii din 32 de ţări sunt aşteptaţi începând de marţi la Ankara pentru acest summit al Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele Putin a “schiţat tabloul situaţiei reale pe câmpul de luptă (în Ucraina), unde forţele armate ruseşti avansează cu încredere”, a mai comunicat consilierul Kremlinului, Iuri Uşakov.

Kremlinul a revendicat vineri cucerirea oraşului Kostantinivka, un bastion al forţelor ucrainene în regiunea estică Doneţk a cărei capturare este obiectivul principal al Rusiei.

Anunţul Kremlinului a fost dezminţit în mod ferm de Kiev, care a afirmat că trupele sale controlează încă acest oraş, unde luptele continuă.

Pe front, forţele ruse aproape că nu au făcut progrese în ultimele luni, în special din cauza omniprezenţei dronelor, care împiedică deplasarea vehiculelor grele şi cauzează pierderi foarte mari ambelor tabere.

Din punct de vedere diplomatic, negocierile sunt într-un impas, Moscova cerând retragerea forţelor ucrainene din întreaga regiune Doneţk, pretenţie refuzată de Kiev. 

This post was last modified on 05/07/2026 10:26 10:26

Tags: Donald TrumprusiaSUAVladimir Putin
Externe