Putin anunţă că ‘susţine armistiţiul, cu câteva rezerve’

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko, că ”susţine armistiţiul, cu câteva rezerve”, în Războiul din Ucraina, relatează AFP.

”Propunerea (…) este foarte sensibilă, dar în privinţa detaliilor va trebui să discutăm cu partenerii noştri americani, poate că va trebui să-l sun pe domnul Trump pentru a discuta”, declară liderul de la Kremlin.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

”Noi susţinem, în principiu, un proces paşnic”, adoaugă el.

Vladimir Putin i-a ”mulţumit”, în această conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Alekandr Lukaşenko, ”preşedintelui Statelor Unite pentru atenţia acordată acestui conflict”.

”O oprire a luptelor trebuie să conducă la o pace durabilă”, a subliniat el, evocând propunerea unui armistiţiu temporar, pe o perioadă de 30 de zile, prezentată de către Washington în urma unor negocieri cu Kievul la Jeddah, în Arabia Saudită.

Vladimir Putin subliniază că ”viitoarele etape” către un armistiţiu şi pace în Ucraina depind de succesul armatei sale în regiunea Kursk, care înaintează în prezent rapid cu scopul de a disloca trupele ucrainene.

”În funcţie de evoluţia situaţiei pe teren, ne vom pune de acord asupra viitoarelor etape pentru a pune capăt conflictului şi a ajunge la un acord acceptabil pentru toţi”, declară el înaceastă cpnfrinţă de presă, la Kremlin.

”Potrivit informaţiilor noastre, mâine (vineri), Sudja va fi a noastră”, a anunţat el.

”Le mulţumesc combatanţilor noştri care au atins acest obiectiv. Sunt convins că toate obiectivele noastre (…) în regiunea Kursk vor fi atinse în curând”, a declarat Vladimir Putin.

”Ţinând cont de aceste evoluţii, vom continua negocierile (…) pentru a satisface cele două părţi”, a anunţat el.

Armata rusă continuă să înainteze în Ucraina, anunţă liderul de la Kremlin.

”Trupele ruse înaintează practic în toate sectoarele liniei de contact”, a declarat Vladimir Putin în această conferinţă de presă transmisă în direct de către televiziunea rusă.

Vladimir Putin face aceste delcaraţii la o zi după ce a efectuat o vizită în regiunea Kursk, ocupată în parte de către trupe ucrainene în august 2024.

A fost pentru prima oară când Vladimir Putin s-a dus în acest teritoriu rus de la ofensiva-fulger a Kievului.

El a ordonat armatei ruse, în această vizită ”să elibereze complet (…) într-un viitor apropiat şi în cel mai scurt timp” această regiune în care Mocova a revendicat înaintări importante în ultimele zile.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

”Obiectivele contratacului vor fi îndeplinite. Suntem pe cale să recuperăm toate localităţile din jurul Sudja”, s-a felicitat joi preşedintele rus.

Cu doar câteva ore mai înainte, Kremlinul anunţa recucerirea acestui oraş, principala cucerire ucraineană în Kursk.

Kievul a lansat o ofensivă în această regiune la începutul lui august, cu speranţa să folosească teritoriul cucerit ca monedă de schimb în eventuale negocieri de pace, însă forţele ruse au câştigat teren în această localitate.

This post was last modified on 13/03/2025 19:01 19:01

Tags: home1LukaşenkoPutin
Externe