X

Putin anunță creşterea impozitelor pe veniturile mari

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi creşterea impozitelor pe veniturile mari, precum şi noi ajutoare şi subvenţii, măsuri menite să contribuie la combaterea crizei provocate de pandemia COVID-19, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un discurs televizat, Putin a declarat că veniturile de peste 5 milioane de ruble (64.240 de euro la cursul actual) vor fi impozitate cu 15% din 2021, faţă de 13% în prezent.

Citește și : Liderii din UE se vor întâlni fizic la jumătatea lunii viitoare

Aceasta înseamnă prima lovitură dată cotei unice de impozitare de 13%, introdusă în 2001 şi de care Rusia era foarte mândră.
Preşedintele a anunţat de asemenea noi subvenţii şi ajutoare pentru familiile şi firmele lovite de consecinţele economice ale pandemiei, pe care le-a numit ‘o provocare serioasă pentru Rusia’.

‘O recesiune mondială a început, o cădere a economiei mondiale ale cărei consecinţe şi amploare rămân de văzut’, a afirmat el.

Reforma impozitului pe venit – una din sursele principale de finanţare a bugetului federal – ar urma să aducă în jur de 60 miliarde de ruble în plus la buget, a mai spus Putin, potrivit căruia această sumă va fi folosită pentru tratarea copiilor cu boli rare.

Cota unică de impozitare a fost una din reformele-cheie din primul mandat al lui Putin. Modificarea sa a fost evocată frecvent în ultimii ani, în sensul eliminării sau reducerii în cazul veniturilor mici.

Citește și : ŞOC în lumea tenisului mondial! Novak Djokovic este INFECTAT cu coronavirus

Introducerea cotei unice în 2001 ‘a permis ieşirea salariilor şi veniturilor din zona nefiscalizată şi simplificarea administraţiei fiscale’, a declarat Putin.

Însă, cu ‘noua calitate a administraţiei, introducerea tehnologiilor digitale, a devenit posibilă distribuirea poverii fiscale în mod mai diferenţiat’, a adăugat el.

Tags: covid-19recesiunerusiaVladimir Putin
Categorii: Diaspora