Putin: Armata rusă va găsi o cale de a contracara, un ‘antidot’ la sistemul de apărare aeriană Patriot

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că armata rusă va găsi o cale de a contracara, un “antidot” la sistemul de apărare aeriană Patriot pe care Statele Unite îl vor furniza Ucrainei, aflată sub presiunea bombardamentelor Moscovei, relatează Reuters şi France Presse, potrivit agerpres

“Cât despre Patriot, este un sistem destul de vechi. El nu funcţionează ca al nostru (sistemul rusesc) S-300. Dar adversarii noştri din principiu spun că este o armă defensivă. Foarte bine, vom ţine cont de asta. Şi un antidot va fi găsit întotdeauna”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Moscova, minimalizând semnificaţia acestui sistem de apărare aeriană.


Citește și : Unitatea militară rusă care a ucis zeci de oameni la Bucha, descoperită

Vladimir Putin a declarat de asemenea că Rusia doreşte încheierea războiului din Ucraina şi că toate conflictele armate se încheie cu negocieri diplomatice.

“Scopul nostru nu este să învârtim roata conflictului militar, ci, dimpotrivă, să punem capăt acestui război”, a spus Putin. “Ne vom strădui să punem capăt acestui lucru şi cu cât mai repede, cu atât mai bine, bineînţeles”.

Vorbind la o zi după vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, Putin le-a declarat reporterilor: “Eu
am spus de multe ori: intensificarea ostilităţilor duce la pierderi nejustificate”.

Rusia a declarat în mod constant că este deschisă negocierilor – provocând un scepticism intens din partea Ucrainei şi a aliatului ei Statele Unite, care suspectează că vrea să câştige timp după o serie de înfrângeri şi retrageri în războiul de 10 luni, notează Reuters.

Rusia spune că Ucraina este cea care refuză să discute. Kievul afirmă că Rusia trebuie să-şi oprească atacurile şi să renunţe la teritoriul pe care l-a confiscat.

Citește și : Bibi Netanyahu a reuşit să formeze un nou guvern în Israel

“Toate conflictele armate se termină într-un fel sau altul cu un fel de negocieri pe cale diplomatică”, a notat Putin.

“Mai devreme sau mai târziu, toate părţile aflate în stare de conflict se aşază şi fac un acord. Cu cât se ajunge mai devreme la această realizare din partea celor care ni se opun, cu atât mai bine. Nu am renunţat niciodată la aceasta”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.