Putin avertizează că le va închide gura celor care încearcă să rescrie istoria

Publicat:

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat că va crea un centru de documente de arhivă pentru a le închide gura celor care încearcă să rescrie istoria şi să bagatelizeze rolul ruşilor în victoria împotriva nazismului, a relatat EFE, potrivit agerpres.

“Vom crea un centru de documente de arhivă. Şi le vom închide gura celor care încearcă să rescrie istoria, să o prezinte în mod fals şi să bagatelizeze rolul taţilor şi bunicilor noştri care au apărat patria şi, practic, întreaga lume de ciuma brună”, a declarat sâmbătă Putin, citat de agenţia Interfax.


Citește și : Zeci de morți în urma unui atac al rebelilor houthi în Yemen

Liderul de la Kremlin a făcut aceste declaraţii în Sankt Petersburg, la o întâlnire cu veteranii de război şi reprezentanţii organizaţiilor patriotice, în cadrul evenimentelor care marchează 77 de ani de la spargerea blocadei Leningradului din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

“Vom închide gurile murdare pe care le deschid anumiţi domni din străinătate cu scopul de a bifa obiective politice pe termen scurt, le vom închide gurile cu informaţii obiective fundamentale”, a insistat Putin, care a dat ca exemplu Israelul, care nu permite nimănui să uite de Holocaust. “Organizaţiile evreieşti şi guvernul Israelului fac foarte bine că nu lasă lumea să uite Holocaustul”, a apreciat Putin, adăugând că multe dintre victimele nazismului au fost evrei din Uniunea Sovietică.

Putin a subliniat că nici ruşii nu trebuie să permită nimănui să uite victimele din rândul poporului rus şi ale altor popoare din Uniunea Sovietică. Preşedintele rus a anunţat că în următoarele zile va efectua o vizită în Israel pentru inaugurarea unui monument dedicat victimelor blocadei Leningradului. “Sunt foarte recunoscător guvernului Israelului şi tuturor promotorilor acestei iniţiative. Este un rezultat bun. Păstrează vie amintirea victimelor celui de-al doilea Război Mondial şi celor care au avut o contribuţie decisivă la zdrobirea naziştilor”, a mai spus Putin.

Citește și : Cel puțin șase persoane au murit din cauza ploilor torențiale în sud-estul Braziliei

Şeful statului rus a mai declarat că, pentru a marca 75 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, la 9 mai, fiecare veteran de război rus va primi o primă de 75.000 de ruble (ceva mai mult de 1.200 dolari), în timp ce membrii ariergărzii urmează să primească 50.000 de ruble (aproximativ 820 de dolari).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.