Putin avertizează: Rusia poate distruge orice sistem antibalistic existent

Publicat:

Rusia este singura naţiune care are rachete hipersonice, a declarat marţi preşedintele Vladimir Putin, avertizând că armata rusă poate distruge orice sistem antibalistic existent sau care poate fi instalat de Statele Unite în Europa ori în altă zonă a lumii, scrie mediafax.

“Anul acesta, Statele Unite practic au distrus Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), de aceea trebuie să monitorizăm posibila instalare a unor sisteme de rachete în diverse zone din lume”, a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Sputnik.


Citește și : Israelul se opune acordului turco-libian asupra frontierei maritime

Liderul de la Kremlin a subliniat că Rusia este singura ţară din lume care are rachete hipersonice. Prima unitate dotată cu rachete hipersonice Avangard va deveni operaţională luna aceasta, iar rachetele hipersonice Kinzhal, lansate din avioane MIG-31, sunt în dotarea armatei ruse de anul trecut.

Vladimir Putin a subliniat că rachetele Avangard depăşesc de 20 de ori viteza sunetului, iar cele Kinzhal de zece ori, putând transporta focoase convenţionale ori nucleare. “Sistemul Avangard este o armă a viitorului, capabilă să treacă atât dincolo de sistemele antibalistice existente, cât şi de cele viitoare”, a afirmat Vladimir Putin, conform agenţiei Associated Press.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin avertiza că Rusia ar putea adopta măsuri militare ca reacţie la eventuala instalare de către Statele Unite a unui sistem antibalistic în Japonia.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat în mai multe rânduri că va lua măsuri simetrice faţă de construirea de către Statele Unite a unui sistem balistic global, care ar putea fi utilizat în scop ofensiv. Statele Unite susţin că elementele antirachetă au scop defensiv.

În august, Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că vor putea lansa din România rachete de tipul celei testate de Pentagon după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Referindu-se la racheta pe care Pentagonul a testat-o în contextul retragerii Statelor Unite din Tratatul INF, Vladimir Putin a declarat: “Astfel de rachete pot fi lansate cu sistemele instalate deja în România şi Polonia. Tot ce trebuie să faci este să schimbi sistemul software. Şi nu cred că partenerii americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană despre acest lucru. Sunt noi ameninţări la care noi trebuie să reacţionăm”, a declarat atunci Vladimir Putin.

Citește și : Pedepse cu închisoarea fără precedent pentru doi pedofili din Portugalia

Rusia şi China au condamnat vehement un test balistic efectuat de Pentagon, acuzând Administraţia Donald Trump de amplificarea tensiunilor în scopul dominaţiei militare pe plan global.

Departamentul american al Apărării a anunţat în august efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Testul a fost efectuat în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, a anunţat Pentagonul. Testul nu ar fi putut fi efectuat dacă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost în vigoare, dar preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul care interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la decizia SUA, Rusia a hotărât, la rândul său, retragerea din Tratatul INF.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat atunci pentru agenţia Reuters că racheta testată a utilizat un sistem de lansare de tip MK41, explicând însă că nu este vorba de aceeaşi versiune cu cea instalată la baza antirachetă din România sau care urmează să fie montată în Polonia.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.