Putin avertizează Ucraina că va primi o ‘ripostă dură’ dacă va continua ‘activităţile teroriste’ pe teritoriul Rusiei

Publicat:

Preşedintele Vladimir Putin a avertizat, luni, Ucraina că va primi o “ripostă dură” dacă va continua “activităţile teroriste” pe teritoriul Rusiei, iar fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului pentru Securitate Naţională, a cerut înlăturarea “regimului” de la Kiev, informează mediafax.

“Dacă vor continua tentativele de atacuri teroriste pe teritoriul nostru, Rusia va avea o ripostă dură, adecvată nivelului ameninţărilor”, a declarat Vladimir Putin, conform publicaţiei Die Zeit, cu ocazia reuniunii Consiliului pentru Securitate Naţională.


Citește și : Airbus şi Air France compar în justiţie în legătură cu tragedia cursei Rio-Paris din 2009

La rândul său, fostul preşedinte şi prim-ministru Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului pentru Securitate Naţională, a cerut “destructurarea totală” a puterii politice din Ucraina.

“Primul episod a avut loc deja, vor exista şi altele. Din punctul meu de vedere, obiectivul trebuie să fie destructurarea totală a regimului politic de la Kiev. Statul ucrainean, în configuraţia sa actuală, are un regim politic nazist şi va reprezenta o ameninţare permanentă, directă şi clară pentru Rusia”, a afirmat Dmitri Medvedev, potrivit cotidianului Le Monde.

Armata rusă a efectuat, luni, peste 80 de atacuri cu rachete asupra oraşelor ucrainene, inclusiv asupra capitalei Kiev, ca ripostă la atacul cu bombă produs sâmbătă dimineaţă, soldat cu avarierea podului care face legătura peste Strâmtoarea Kerci între Rusia continentală şi regiunea Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Citește și : Antonio Guterres cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

Autorităţile ucrainene au anunţat un bilanţ de cel puţin zece morţi în urma bombardamentelor ruse de luni, potrivit BBC News.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar...

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea britanicului Patrick Turner în calitate de reprezentant...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.