Putin cere forţelor de ordine să înăsprească represiunea împotriva celor care încearcă să ‘destabilizeze’ Rusia

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut miercuri forţelor de ordine să înăsprească represiunea împotriva celor care încearcă să “destabilizeze” Rusia, pe fondul unei vânători asupra celor care se opun ofensivei militare din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

“Vă cer să răspundeţi sever încercărilor de destabilizare a situaţiei sociale şi politice a ţării”, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni cu procurorii.


Citește și : SUA şi Rusia au versiuni contradictorii despre doborârea dronei americane în Marea Neagră

El a cerut, de asemenea, “intensificarea luptei împotriva extremismului”, un termen general în dreptul rus care permite inculparea atât a organizaţiilor jihadiste, cât şi a militanţilor pro-ucraineni, opozanţilor politici şi chiar a Martorilor lui Iehova.

Mişcarea principalului opozant rus, Alexei Navalnîi, în prezent închis, a fost clasată astfel drept “teroristă” în 2021 de justiţie, ceea ce a dus la încarcerarea mai multor militanţi ai săi şi exilarea altora în străinătate.

Evenimentele legate de otrăvirea opozantului, înainte de închiderea sa, au constituit subiectul unui film intitulat “Navalnîi”, premiat în noaptea de duminică spre luni cu un Oscar pentru cel mai bun documentar.

Navalnîi s-a opus ofensivei ruse din Ucraina şi a făcut apel la ruşi să îşi exprime dezacordul.

Reţelele de socializare Facebook şi Instagram au fost de asemenea catalogate drept “extremiste” şi au fost interzise la scurt timp după izbucnirea conflictului din Ucraina, în timp ce compania lor mamă, Meta, a fost inclusă pe lista organizaţiilor “teroriste”.

De la începutul ofensivei din Ucraina, Rusia a adoptat o serie de măsuri represive care pedepsesc orice critică la adresa armatei, iar mai multe persoane au primit deja pedepse dure cu închisoarea.

Citește și : Ucraina acuză Rusia că vrea să ‘extindă’ conflictul

Miercuri, un tribunal militar rus a condamnat astfel un bărbat, Kirill Butîlin, la 13 ani de închisoare pentru că a incendiat un centru de înrolare militară, au relatat agenţiile ruse de presă.

Putin a ordonat în schimb întărirea “protecţiei drepturilor fundamentale ale militarilor, participanţilor şi veteranilor operaţiunii militare speciale” din Ucraina şi ale familiilor lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.