Putin cere FSB să-şi intensifice activitatea împotriva agenţiilor de spionaj occidentale

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi serviciului de securitate internă FSB să-şi intensifice activitatea de contracarare a ceea ce el numeşte intensificarea spionajului şi a sabotajului împotriva Rusiei din partea Ucrainei şi Occidentului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Într-un discurs adresat oficialilor, Putin a spus că FSB trebuie să oprească “grupurile de sabotaj” care intră în Rusia din Ucraina, să intensifice protejarea infrastructurii şi să prevină serviciile de securitate occidentale să reînvie ceea ce el numeşte celule teroriste sau extremiste în interiorul Rusiei.


Citește și : Peskov vorbeşte despre o nouă candidatură a lui Putin

“Serviciile de informaţii occidentale au fost active întotdeauna în Rusia, iar acum aduc personal suplimentar, tehnic şi alte resurse împotriva noastră. Trebuie să răspundem în consecinţă”, a declarat Putin.

El a cerut FSB să prevină fluxurile ilegale de arme către Rusia şi să consolideze securitatea în patru regiuni ale Ucrainei pe care Moscova le-a ocupat parţial şi revendicat ca fiind ale sale – o acţiune pe care majoritatea ţărilor au condamnat-o la ONU ca ilegală.

FSB trebuie să-şi consolideze toată activitatea contrainformaţională, a declarat Putin agenţiei pe care el a condus-o cândva.

“Informaţii semnificative despre sistemele de control ale structurilor noastre militare şi de aplicare a legii, întreprinderile industriei de apărare, tehnologiile critice şi datele personale trebuie să fie protejate în mod fiabil”, a spus el, subliniind importanţa secretului în jurul celor mai noi arme şi echipamente ruseşti.

Preşedintele rus nu a menţionat niciun fel de eşecuri specifice în domeniul informaţiilor, dar comentariile sale implică îngrijorare cu privire la potenţiale vulnerabilităţi, notează Reuters.

De la invadarea Ucrainei în urmă cu un an, Rusia s-a confruntat cu lovituri de drone pe propriul teritoriu, piratarea unor mass-media pro-guvernamentale şi asasinarea fiicei unui naţionalist proeminent care a susţinut războiul, în august anul trecut.

Activişti susţin că au efectuat zeci de atacuri asupra infrastructurii feroviare vizând perturbarea traficului militar.

Detaliile sunt greu de verificat, dar FSB a declarat în această lună că a reţinut trei ruşi implicaţi în “acte teroriste” asupra infrastructurii feroviare din regiunea Ural.

În cel mai recent exemplu de perturbare cibernetică, Ministerul Situaţiilor de Urgenţă a declarat că hackeri au fost marţi la originea emiterii de alerte false către canale regionale cerând oamenilor să se ascundă în adăposturi anti-bombă.

Citește și : Rusia nu va relua discuţiile nucleare START până când Washingtonul nu va asculta Moscova

Putin i-a îndemnat în mod repetat pe ruşi să se ferească de trădători în mijlocul lor, o temă la care a revenit marţi. “Este necesar să se identifice şi să se oprească activităţile ilegale ale celor care încearcă să împartă şi să slăbească societatea noastră, să se folosească de separatism, naţionalism, neonazism şi xenofobie ca arme”, a spus el.

El a adăugat că Rusia a experimentat întotdeauna o astfel de activitate. “Şi acum încercările, desigur, sunt la maxim. Încercări pentru a activa toată această mizerie pe teritoriul nostru”, a declarat Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.