X

Cel puţin cinci oameni au fost ‘înghiţiţi’ de alunecările de teren din Nepal

Cel puţin cinci persoane din două familii au murit şi alte şase au fost rănite după ce ploile torenţiale musonice au produs alunecări de teren într-un sat izolat din zona nordică a Nepalului, conform unui anunţ făcut joi de poliţia nepaleză, transmite DPA, potrivit agerpres.

O femeie în vârstă de 33 de ani şi cele două fiice ale sale, în vârstă de 10 şi respectiv 5 ani, au fost îngropate de vii, miercuri, în acest sat de munte din districtul Dhading, conform unui reprezentant al poliţiei.

Citeşte şi: ‘Ţinuta indecentă’ a unei jurnaliste saudite provoacă controverse mari la Riad. Femeia este acum anchetată

În acelaşi sat, un cuplu de sexagenari şi-a pierdut viaţa după ce locuinţa lor a fost acoperită de pământ. Alţi şase săteni au fost răniţi.

Alunecarea de teren a blocat drumul de pământ care reprezintă singurul mod de acces în acest sat izolat. Conform informaţiilor oferite de poliţie, 15 case din sat au fost avariate.

În cursul zilei de marţi trei oameni au murit după ce o alunecare de teren le-a strivit casa într-o altă zonă izolată din vestul Nepalului.

Sezonul musonic din Nepal, care durează din luna iunie până în septembrie, provoacă alunecări de teren şi inundaţii în fiecare an, lăsând în urmă sute de victime şi numeroşi sinistraţi.

Citeşte şi: 12 turci au fost încarceraţi după ce l-au înjurat pe Erdogan

Tags: alunecari de terenNepal
Categorii: Știrile zilei