Putin combate ipotezele despre moartea sa: ‘Fac sport în fiecare zi timp de cel puțin două ore’

Publicat:

Putin combate ipotezele despre moartea sa: ‘Fac sport în fiecare zi timp de cel puțin două ore’

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că simte „puterea de a rezolva problemele” cu care se confruntă Rusia, iar în acest sens se antrenează zilnic.

“Sunt deja adult, deși simt puterea și energia de a lucra, de a rezolva problemele cu care se confruntă țara”, a spus Putin, în fața locuitorilor din Anadyr, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

Liderul de la Kremlin a fost întrebat dacă reușește să găsească timp în programul său pentru sport. „Desigur, fac sport în fiecare zi timp de cel puțin două ore. O sală, o piscină…”, a spus Putin. “Trebuie doar să faci din asta o parte din viața ta. Nu neapărat două ore, ci cel puțin o oră sau o jumătate de oră pe care fiecare persoană ar trebui să o dedice acestui lucru”, a subliniat el.

Precizările acestuia despre sport vin și în contextul în care se zvonea în Occident că liderul de la Krelim e bolnav de cancer.

De asemenea, anul acesta în Rusia au loc alegeri prezidențiale, iar Vladimir Putin e favorit.

Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pachete cu cocaină în valoare de 1 milion de dolari au ajuns pe o plajă din Florida în timpul furtunii Debby

Pachete cu cocaină în valoare de 1 milion de dolari au ajuns pe o plajă din Florida în timpul furtunii Debby Mai multe pachete care...

SUA: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând

SUA: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând Un acord între Israel şi Hamas de încetare a...

OMS va trimite peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielitice în Gaza

OMS va trimite peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielitice în Gaza Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că va trimite peste 1 milion...

Şeful armatei israeliene promite că îl va găsi pe noul lider politic al Hamas şi îl va ucide

Şeful armatei israeliene promite că îl va găsi pe noul lider politic al Hamas şi îl va ucide Comandantul-şef al armatei israeliene, Herzi Halevi, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.