X

Putin condamnă crearea în Ucraina a unei Biserici ortodoxe independentă de Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin a condamnat joi crearea în Ucraina a unei Biserici ortodoxe independente de tutela rusească, denunţând o încălcare ‘flagrantă’ a libertăţilor religioase, relatează AFP, scrie Agerpres.

‘Este vorba despre o încălcare flagrantă şi profundă a libertăţilor religioase’, a declarat Putin, în conferinţa de presă de sfârşit de an susţinută la Kremlin. ‘De asemenea, acest lucru a avut loc cu scopul unei rupturi mai adânci între popoarele rus şi ucrainean’, a adăugat preşedintele rus.

Citește și : Donald Trump apără retragerea trupelor americane din Siria: Este ‘timpul ca alţii să lupte’

Obiectivul Patriarhiei de la Constantinopol, care a autorizat crearea acestei Biserici independente, a fost să ‘aservească’ Ucraina, a mai spus Putin, care afirmă că această decizie ar putea conduce la o redistribuire ‘sângeroasă’ a bunurilor ecleziastice în ţară.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat sâmbătă crearea Bisericii ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, ca urmare a unei decizii în acest sens a ”Conciliului de Reunificare”, format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene, reunit sâmbătă la Kiev.

Conciliul a pus în aplicare decizia istorică a Patriarhiei de la Constantinopol, luată la jumătatea lunii octombrie, de a recunoaşte o biserică ortodoxă independentă în Ucraina, punând capăt unei perioade de 332 de ani de tutelă religioasă a Moscovei.

Furioasă după anunţarea deciziei privind Ucraina, Biserica rusă, care revendică la rândul său cel mai mare număr de credincioşi din lumea ortodoxă, a anunţat ruperea tuturor legăturilor sale cu Constantinopolul.

Citește și : Parlamentarii britanici vor continua dezbaterile asupra acordului cu UE pe 9 şi 10 ianuarie

Tags: Biserici ortodoxekievkremlinPutinucraina
Categorii: Diaspora