Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a ”înnebunit” şi nu va folosi prima arma nucleară, recurgerea la aceasta de către Moscova fiind posibilă doar ca răspuns la un atac, şi de asemenea, spre deosebire de SUA, Rusia nici nu va transfera astfel de arme la baze în alte ţări, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE, potrivit agerpres

”Nu am înnebunit, suntem conştienţi ce sunt armele nucleare”, a spus Putin la o reuniune prin videoconferinţă cu membri ai Consiliului rus pentru drepturile omului.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

”Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc defensiv. (Folosirea acesteia) este construită în jurul a ceea ce se numeşte ”lovitura de represalii”: dacă suntem loviţi, lovim ca răspuns”, a indicat liderul de la Kremlin. ”Nu vom alerga în jurul lumii fluturând această armă ca pe o lamă de ras”, a adăugat el.

Cu toate acestea, Putin a remarcat faptul că ”ameninţarea unui război nuclear este în creştere”.

Doctrina militară a Rusiei prevede posibilitatea folosirii armelor nucleare în cazul unui atac asupra sa cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui atac cu arme convenţionale însăşi existenţa statului rus este ameninţată.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

Întrebat despre desfăşurarea armelor nucleare tactice de către SUA în ţări europene, preşedintele rus a asigurat că ţara sa nu va transfera către nicio altă ţară din arsenalul său nuclear.

Oficiali occidentali au avertizat deja că, în cazul în care Rusia continuă să înregistreze eşecuri în campania militară din Ucraina, preşedintele Putin ar putea ordona folosirea armelor nucleare tactice. Bombe nucleare de mici dimensiuni, acestea pot fi folosite pe câmpul de luptă, pentru distrugerea unor obiective militare cum ar fi baze sau aeroporturi, dar posibil şi a unor localităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.