Putin denunţă idei de libertate sexuală care ar fi ‘impuse’ oamenilor

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat sâmbătă ideile de libertate sexuală şi de libertate a genului “impuse” – potrivit lui – oamenilor, care le-ar fi în majoritate ostili, potrivit AFP, scrie agerpres.

“În unele ţări europene, unde se spune părinţilor că fetele nu mai pot purta fuste la şcoală.Ce-i asta?”, a declarat Putin în cursul conferinţei de presă la finalul summitului G20 de la Osaka, în Japonia.


Citește și : Europa se topeste! Temperaturi extrem de ridicate, aşteptate sâmbătă în Franţa

“Această idee progresistă începe să fie depăşită”, a apreciat preşedintele rus, care provocase deja un val de reacţii estimând într-un interviu publicat în ajunul summitului în Financial Times că progresismul “şi-a trăit traiul”.

“Există tot felul de lucruri acum: s-au inventat cinci sau genuri, nu înţeleg ce este asta”, a spus el în continuare.

“Problema este că această parte a societăţii destul de agresivă îşi impune punctul de vedere majorităţii zdrobitoare” a oamenilor, a afirmat Putin.

“Reprezentanţii ideilor liberale impun un anume tip de educaţie sexuală în şcoală, părinţii nu o vor, dar nu li se cere părerea”, a mai asigurat preşedintele rus.

Potrivit lui, “aceasta ar putea explica fenomenul Trump, victoria sa, faptul că oameni nemulţumiţi ies în stradă în ţările occidentale”.

În timp ce Rusia este acuzată adeseori în Occident de ingerinţă în procesele politice din alte ţări, există adevărate “motive profunde” pentru nemulţumire, afirmă preşedintele rus.

Cântăreţul britanic Elton John i-a adresat vineri o serie de mesaje Twitter lui Vladimir Putin, după ce liderul rus a afirmat că Rusia “nu are probleme” cu persoanele LGBT şi vrea ca toată lumea să fie fericită, în interviul pentru Financial Times.

În timp ce scene de amor homosexual şi consum de droguri au fost retrase recent din versiunea rusă a biografiei ecranizate a lui Elton John, starul britanic l-a acuzat pe Putin de “ipocrizie”.

Citește și : Donald Trump a sosit la Seul, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un la frontiera dintre cele două Corei (DMZ)

La rândul său, Vladimir Putin a afirmat sâmbătă că faimosul cântăreţ, “un geniu muzical se înşeală”.

“Noi avem o atitudine foarte calmă faţă de comunitatea LGBT”, a declarat el. “Avem o lege, criticată de toată lumea, legea interzicând propaganda homosexuală în rândul minorilor”, a amintit Putin.

“Dar, ascultaţi, lăsaţi o persoană să crească, să devină adultă şi apoi să decidă ce vrea să fie”, a îndemnat liderul rus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.