Putin denunță o ‘crimă odioasă’ după atacul armat contra premierului slovac Robert Fico

Publicat:

Putin denunță o ‘crimă odioasă’ după atacul armat contra premierului slovac Robert Fico

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat miercuri ceea ce a numit o ”crimă odioasă” după atacul armat contra premierului slovac Robert Fico, rănit grav prin împuşcare, transmit Reuters şi AFP.

”Am aflat cu indignare de tentativa de asasinat contra lui Robert Fico, prim-ministrul Republicii Slovace. Nimic nu poate justifica această crimă odioasă. Îl cunosc pe Robert Fico drept un bărbat curajos şi hotărât. Sper că aceste calităţi îl vor ajuta să depăşească această situaţie dificilă”, a scris liderul de la Kremlin într-o telegramă adresată preşedintei Slovaciei, Zuzana Caputova, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

La rândul său, ambasadorul Rusiei la Bratislava, Igor Bratcikov, a condamnat atacul comis asupra lui Fico.

”Condamn puternic acest act de violenţă şi îmi exprim convingerea că este necesară pedepsirea autorilor”, a menţionat diplomatul rus într-o scrisoare către şeful guvernului slovac, postată pe pagina de Facebook a ambasadei ruse în Slovacia.

Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit în abdomen prin împuşcare miercuri în plină stradă după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova. El se află în stare critică. Un suspect în vârstă de 71 de ani a fost arestat la faţa locului, potrivit presei locale. Acesta a tras patru sau cinci focuri de armă asupra premierului.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

‘Nostradamus cel viu’ a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial

'Nostradamus cel viu' a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.