Putin este ‘FOC şi PARĂ’ după exploziile din Crimeea! Comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră a fost destituit!

Publicat:

Comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, amiralul Igor Osipov, care se afla în această funcţie din 2019, a fost destituit joi de preşedintele rus Vladimir Putin, în urma exploziilor devastatoare de marţi de la baza aeriană din Novofiodorovka, unde staţiona Regimentul 43 de asalt naval – principala componentă aeriană de atac a Flotei ruse din Marea Neagră, anunţă vineri media ucrainene, citând canale Telegram proruse din Sevastopol, oraş-port din Crimeea anexată de Rusia în 2014.

Cel puţin opt avioane de luptă au fost distruse în urma deflagraţiilor, pe care Ministerul rus al Apărării le-a numit accidentale, în timp ce surse occidentale consideră că în spatele acestora ar putea fi forţe speciale ucrainene sau rezistenţa ucraineană din spatele frontului, potrivit publicaţiei Focus, relatează agerpres.


Citeşte şi: Bărbatul căutat de tot FBI-ul a fost UCIS într-un lan de porumb – Black News

Conform jurnaliştilor ucraineni, amiralul Viktor Osipov, care se menţinuse în post chiar şi după scufundarea crucişătorului “Moskva”, tot în urma atacurilor ucrainene, ar fi fost înlocuit de viceamiralul Viktor Sokolov (59 de ani).

În 2013, Sokolov a fost numit comandant adjunct al Flotei Nordului, din 2020 aflându-se la conducerea Academiei Navale ‘Amiralul Kuzneţov’.

Nu există deocamdată vreun comentariu oficial din partea comandamentului Flotei ruse din Marea Neagră.

Exploziile de pe aerodromul militar Saki din peninsula Crimeea ocupată au slăbit semnificativ aviaţia navală a Flotei ruse din Marea Neagră, potrivit experţilor din serviciile britanice de informaţii, citaţi de dpa.

Cel puţin opt avioane au fost distruse sau avariate, indică vineri Ministerul britanic al Apărării în buletinul său zilnic despre frontul din Ucraina, în baza informaţiilor provenind de la serviciile sale secrete. Saki era folosit în primul rând ca bază pentru aeronavele flotei marinei ruse din Marea Neagră”, se menţionează în comunicat.

Cauza exploziilor de marţi rămâne neclară, adaugă Ministerul britanic al Apărării, dar coloanele de fum în formă de ciupercă văzute în videoclipurile martorilor proveneau cel mai probabil din patru zone în care muniţia era stocată neprotejată.

Citeşte şi: Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer ‘foarte promiţător’ – Black News

Potrivit britanicilor, aerodromul în sine ar trebui să fie încă utilizabil în pofida pagubelor considerabile.

Cu toate acestea, este probabil ca Rusia să îşi ajusteze evaluarea securităţii Crimeii. Până acum, peninsula ucraineană, ocupată de Rusia din 2014, fusese cel mai probabil considerată zonă sigură în spatele frontului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reuters: Rusia foloseşte drone ieftine pentru a localiza apărarea aeriană a Ucrainei

Reuters: Rusia foloseşte drone ieftine pentru a localiza apărarea aeriană a Ucrainei Rusia a început să includă drone noi, de fabricaţie ieftină, în atacurile sale...

VIDEO – Bază aeriană rusă din Crimeea, atacată de Ucraina

VIDEO - Bază aeriană rusă din Crimeea, atacată de Ucraina Ucraina a declarat vineri că forţele sale au efectuat o lovitură cu rachete asupra unui...

Ucraina “şantajează” ţările care sunt favorabile negocierilor de pace

Ucraina "şantajează" ţările care sunt favorabile negocierilor de pace Prin oprirea tranzitului ţiţeiului spre Ungaria şi Slovacia, Ucraina şantajează ţările care iau poziţie în mod...

UE transferă Ucrainei 1,5 miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate

UE transferă Ucrainei 1,5 miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate Uniunea Europeană va transfera Ucrainei 1,5 miliarde de euro încasări din activele ruseşti îngheţate,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.