X

Putin face o nouă vizită în China

Putin face o nouă vizită în China

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în China săptămâna aceasta, a anunţat marţi Ministerul Afacerilor Externe chinez. Aceasta va fi a doua vizită a lui Putin în China, în ceva mai mult de şase luni, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“La invitaţia preşedintelui Xi Jinping, preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită de stat în China în 16-17 mai”, adică joi şi vineri, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului chinez, Hua Chunying.

Citeşte şi: Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina – Stiripesurse.md

Aceasta va fi a patra întrevedere faţă în faţă între cei doi preşedinţi, de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022.

Putin face o nouă vizită în China

Cu câteva zile înainte de lansarea acestei invazii, Moscova şi Beijingul afirmaseră că prietenia lor este “fără limite” şi de atunci relaţiile lor diplomatice şi comerciale s-au întărit considerabil.

Rusia a găsit în China un partener economic crucial în faţa avalanşei de sancţiuni occidentale decise ca reacţie la ofensiva sa militară împotriva Ucrainei.

La rândul său, China beneficiază de importante reduceri la preţul la gaz şi petrol din partea ţării vecine.

Autorităţile chineze se declară oficial neutre şi nu au condamnat niciodată invazia rusă, suscitând critici din partea comunităţii occidentale. 

Tags: ChinarusiaVladimir PutinXi Jinping
Externe