X

Putin i-a reproşat lui Charles Michel poziţiile unor oficiali UE şi ale liderilor ţărilor europene

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în conversaţia cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, afirmaţiile “iresponsabile” ale unor oficiali din cadrul Uniunii Europene şi abordările celor mai mulţi lideri ai ţărilor UE faţă de conflictul din Ucraina, informează mediafax.

Preşedintele Rusiei a catalogat drept “iresponsabile declaraţiile reprezentanţilor UE asupra necesităţii rezolvării crizei din Ucraina pe cale militară, precum şi ignorarea numeroaselor crime de război ucrainene”, anunţă Kremlinul, potrivit cotidianului Le Figaro.

Citește și :  Peste 1.100 de medici din Germania s-au oferit voluntari să plece în Ucraina

“Liderii majorităţii ţărilor din cadrul Uniunii Europene aprobă acţiuni rusofobe în mod deschis”, a acuzat Vladimir Putin în discuţia cu Charles Michel, referindu-se la excluderea unor cetăţeni ruşi de la evenimente culturale şi competiţii sportive.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni masive Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina şi a decis finanţarea şi facilitarea aprovizionării Ucrainei cu armament. Bruxellesul a condamnat vehement acţiunile armatei ruse în Ucraina.

Răspunzând propunerii lui Charles Michel privind discuţii directe cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Vladimir Putin a declarat, conform agenţiei Interfax şi postului BBC News, că este dispus la o asemenea întrevedere dacă vor fi obţinute “rezultate concrete” în negocieri, subliniind însă că, deocamdată, Kievul “nu acceptă soluţii reciproce” şi este “inconsecvent”.

Citește și : Fostul preşedinte hondurian este judecat în SUA pentru trafic de droguri

Tags: armamentCharles MichelrazboiucrainaUEVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina