X

Putin îi aruncă mănuşa lui Trump! Propunerea la care nu se aştepta nimeni

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a adresat vineri, în Japonia, omologului său american Donald Trump invitaţia de a face o vizită în Rusia în mai 2020, pentru celebrarea a 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, a anunţat Iuri Uceakov, consilier la Kremlin, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Noi l-am invitat pe preşedintele american să vină în vizită pentru a 75-a aniversare a Victoriei” în Al Doilea Război Mondial, ”pe 9 mai anul viitor”, a declarat Uceakov pentru postul de televiziune Rossia 24.

Citeşte şi: Trump şi Putin nu se feresc să-şi afişeze relaţiile amicale – VIDEO

Donald Trump, care a avut vineri o întrevedere cu Vladimir Putin în marja summitului G20 de la Osaka, a reacţionat ”într-o manieră foarte pozitivă” la această invitaţie, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

În deschiderea întrevederii, liderul de la Casa Albă a salutat ”relaţiile foarte bune” cu Putin, într-o perioadă când relaţiile dintre Moscova şi Washington trec printr-o criză diplomatică ca urmare mai ales a divergenţelor legate de Siria şi Ucraina şi de presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Precedenta întrevedere Trump-Putin a avut loc în iulie 2018, la Helsinki.

Tags: Donald TrumposakarusiaSUAVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei