
Economia rezistă și obiectivele, pe care Rusia și le-a propus în Ucraina, sunt pe cale de realizare. Acesta este mesajul transmis de Vladimir Putin lumii întregi în cadrul conferinței de presă de sfârșit de an, notează „Il Fatto Quotidiano” (Italia).
După ce, în ultimele zile, a lăudat realizările record ale armatei sale în 2024, liderul de la Kremlin a declarat că situația de pe câmpul de luptă se schimbă „drastic” și Rusia se apropie de atingerea „obiectivelor prioritare”. Astfel, Putin se arată deschis față de Statele Unite, spunând că este pregătit să-l întâlnească pe Donald Trump. Și le răspunde și celor care, precum Uniunea Europeană, susțin că finanțele Federației Ruse, dependente de o economie de război, încep să nu fie atât de pozitive: „Economia rusă continuă să avanseze, în ciuda amenințărilor externe”, a spus Putin, potrivit stiripesurse.
Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect
Departe de a fi în criză, susține președintele Federației Ruse, economia țării sale rămâne în prezent prima din Europa și, prin urmare, își permite să susțină efortul de război, care se desfășoară de aproape trei ani încoace. Dar acesta nu este un motiv întemeiat pentru „a sta liniștit” pe această poziție, a precizat el: „Instituțiile financiare și economice internaționale au poziționat Rusia pe primul loc în Europa în ceea ce privește volumul economic și pe locul al patrulea la nivel global în ceea ce privește puterea de cumpărare. În fața noastră sunt China, Statele Unite și India. Am depășit deja Germania anul trecut și anul acesta am lăsat Japonia în urmă. Cu toate acestea, acesta nu este un indicator de „a adormi” sau de a sta liniștiți. Totul se dezvoltă, totul merge înainte activ”, a continuat Vladimir Putin.
Cu siguranță nu poate nega, însă, că inflația trimite semnale îngrijorătoare. „Chiar ieri, în timp ce mă pregăteam pentru evenimentul de astăzi, am vorbit cu președintele Băncii Centrale, care mi-a spus că se atestă în jur de 9,2-9,3%”, a spus Putin, susținând totuși că, potrivit lui, salariile „ar fi crescut cu 9% în termeni reali” și, prin urmare, în opinia sa, „situația de ansamblu ar fi stabilă”. Putin a mai afirmat că și sancțiunile au un anumit impact asupra inflației, deși în opinia sa „nu au o importanță fundamentală”, pentru că „fac să fie mai scump lanțul logistic”.
Președintele rus a reiterat încă o dată, așa cum s-a întâmplat în ultimele luni, că Rusia este pregătită pentru „negocieri” și „compromisuri”, dar Guvernul ucrainean a refuzat până acum să facă acest lucru. „Politica este arta compromisului și am spus mereu că suntem pregătiți pentru negocieri și compromisuri. Doar că cealaltă parte a refuzat să negocieze, dar noi suntem întotdeauna pregătiți”. Și, apoi, a declarat că este deschis pentru o întâlnire cu Trump, care în ianuarie va deveni din nou președinte al marelui adversar global al Moscovei, nu doar pe scena ucraineană: Statele Unite. „Nu l-am văzut de patru ani”, a spus Putin, afirmând că este disponibil pentru o întâlnire.
Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’
În cadrul conferinței, Putin și-a găsit timp să lanseze o provocare pur militară către Statele Unite. Și pentru a face acest lucru, a adus în discuție graba pentru dezvoltarea de rachete hipersonice noi și din ce în ce mai puternice din partea ambelor țări. „Pot să desemneze o țintă la Kiev și să vadă dacă o pot doborî, ne-am dori foarte mult să facem acest experiment – a spus șeful Kremlinului. Nu există nicio șansă să doboare Oreșnikul. Dacă experții (occidentali) cred că se poate, îmi propun să facem un experiment, un duel tehnologic. Îi lăsăm pe ei să stabilească un obiectiv la Kiev, să-și concentreze toate sistemele de apărare antirachetă acolo și noi lansăm Oreșnikul. Suntem pregătiți pentru un astfel de experiment și vom vedea ce se va întâmpla. Va fi interesant pentru noi. Un astfel de duel tehnologic va fi util atât pentru noi, cât și pentru ei”.
Problema cea mai mare a președintelui este, fără îndoială, pierderea teritoriului rusesc la Kursk, după avansarea cu succes a Kievului. Armata Moscovei, susținută și de soldați nord-coreeni, a început deja operațiunile de preluare a regiunii de la granița cu țara lui Zelenski, dar șeful de la Kremlin nu este încă în măsură să spună când va fi finalizată recucerirea: „Nu vreau să indic o dată exactă, pentru că în acest caz trupele s-ar simți nevoite să accelereze operațiunile, cu riscul unor pierderi majore”, a spus Putin, pentru a justifica lipsa de răspuns. Ceea ce a vrut să adauge, pentru a încerca să transmită optimism, este că mai multe vehicule blindate ucrainene au fost distruse în regiune decât în orice altă zonă de război, în ultimul an.
This post was last modified on 20/12/2024 16:32 16:32