Putin inaugurează două centrale electrice în Crimeea

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni două centrale electrice în Crimeea, unde s-a deplasat pentru a marca cinci ani de la anexarea de către Rusia de la Ucraina a acestei peninsule din Marea Neagră, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cele două centrale electrice, situate în oraşele Sevastopol şi Simferopol, au fost inaugurate parţial anul trecut, însă lansarea de luni a marcat momentul în care ele au început să funcţioneze la capacitate maximă.


Citește și: Un tânăr din Christchurch, INCULPAT pentru preluarea imaginilor cu atacul terorist

Aceleaşi instalaţii s-au aflat în centrul unui scandal internaţional după ce compania germană de inginerie Siemens a spus că turbinele sale electrice au fost instalate la centrale fără ca ea să aibă cunoştinţă de asta şi prin încălcarea sancţiunilor Uniunii Europene. Rusia a negat acest lucru.

Putin, care a transferat miliarde de dolari din banii contribuabililor ruşi în Crimeea de când Moscova a preluat controlul asupra peninsulei în 2014, a participat la lansarea centralei de la Sevastopol. El a supravegheat de asemenea prin videoconferinţă şi lansarea unităţii de la Simferopol.

Anterior în cursul zilei de luni, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că ceremonia va arăta că peninsula poate să îşi asigure în premieră nevoile energetice. Înainte de anexare, Ucraina asigura 80% din nevoile de electricitate ale Crimeii.

Ucraina susţine că îşi doreşte înapoi Crimeea, peninsulă pe care majoritatea ţărilor o recunosc ca teritoriu ucrainean.

Vezi și: ATAC armat într-un tramvai din Utrecht! O persoană ar fi fost ucisă și mai multe rănite; autoritățile olandeze nu exclud o pistă teroristă! – FOTO/VIDEO

Rusia spune însă că această chestiune este definitiv încheiată şi că referendumul organizat în 2014 după ce forţele ruse au ocupat peninsula a arătat că locuitorii Crimeii vor să facă parte din Rusia.

Putin urmează să mai susţină luni un discurs la un concert aniversar şi va discuta cu localnici şi oameni de afaceri despre ce a reuşit să obţină sau nu Rusia în Crimeea în ultimii cinci ani.

Rusia a cheltuit mulţi bani în încercarea de a integra Crimeea şi de a-i reduce dependenţa de Ucraina, inclusiv prin construirea unui pod uriaş pentru a lega peninsula de sudul Rusiei. Însă sancţiunile occidentale care urmăresc să pedepsească Rusia pentru anexarea Crimeii au contribuit la izolarea peninsulei, ducând la creşterea preţurilor şi la încetinirea dezvoltării.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.