Putin îşi amână show-ul anual televizat ‘Linie directă’ cu poporul

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va susţine tradiţionalul său dialog anual televizat denumit “Linia directă” cu poporul, în cursul căruia răspunde în direct la întrebări din partea publicului, în luna iunie, aşa cum a făcut-o în decursul mai multor ani, transmit DPA şi Interfax, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agerpres.  

Pregătirile sunt în curs, dar încă nu s-a stabilit o dată concretă pentru acest eveniment, a afirmat Peskov, excluzând posibilitatea ca acest show televizat să aibă loc luna aceasta.


Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

Dialogul lui Putin în direct cu populaţia rusă se desfăşoară în mod tradiţional din 2017 în luna iunie, cu o singură excepţie în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19.

“Linia directă” este un program de o oră în care ruşii obişnuiţi îşi pot exprima preocupările personale în dialog cu şeful statului.

Acest maraton TV îi oferă lui Putin o oportunitate de a se prezenta populaţiei ca o figură paternă grijulie. De obicei, le promite cetăţenilor care i se adresează pe această cale că le va rezolva problemele – fie că este vorba de plăţi restante la salarii, reparaţii rutiere sau o conexiune lipsă la reţeaua de alimentare cu gaze. Unii telespectatori din trecut au pus şi întrebări politice, dar toate întrebările sunt dinainte selectate de către Kremlin.

Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

Deocamdată nu se ştie dacă amânarea tradiţionalului “dialog în direct” cu poporul are legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, numită de Moscova “operaţiune specială militară”, în care armata rusa înregistrează progrese mult mai slabe decât se anticipa, potrivit observatorilor. De altfel, Putin a apărut mai rar în public de când a ordonat campania militară în Ucraina la 24 februarie, primul act de agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Peskov afirmase săptămâna trecută că “Linia directă” cu poporul ar putea avea loc la scurt timp după Forumul economic internaţional de la Sankt-Petersburg, preconizat pentru mijlocul lunii iunie, aminteşte DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.