Putin îşi îndeamnă concetăţenii, în mesajul de Anul Nou, la ‘încredere în sine şi coeziune’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a îndemnat concetăţenii, în mesajul de Anul Nou, la “încredere în sine” şi “coeziune”, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, declarându-se la rândul său “convins” că ruşii vor reuşi să treacă peste toate, relatează joi AFP, potrivit agerpres

“Astăzi, este foarte important să credem în noi, să nu cedăm în faţa greutăţilor, să ne menţinem coeziunea. Aceasta este baza succeselor noastre viitoare”, a spus Putin, în alocuţiunea difuzată prima dată la miezul nopţii în peninsula Kamceatka din Extremul orient rus, unde Anul nou a venit mai devreme decât la Moscova.


Citește și : Irlanda consolidează prezenţa poliţiei sale la frontiera cu Regatul Unit

“Din păcate, epidemia nu a fost încă oprită complet. Lupta continuă fără răgaz. Medicii, infirmierele şi ambulanţierii îşi continuă curajoşi munca”, a menţionat în mesaj liderul de la Kremlin.

Acesta şi-a exprimat “convingerea” că ruşii vor “trece peste toate”, se vor întoarce la o “viaţă normală” şi vor continua să rezolve “problemele” noului deceniu.

Pe lângă coronavirus, anul 2020 a fost marcat, în Rusia, de adoptarea unor amendamente constituţionale care, între altele, i-au dat dreptul lui Putin să candideze pentru încă două mandate, ceea ce ar însemna că poate preşedinte până în 2036.

Anul care începe va fi la rândul său un an electoral important, în septembrie fiind prevăzute alegeri legislative.

Citește și : Navalnîi denunţă noua investigaţie a Administraţiei Putin împotriva sa

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.