X

Putin le mulţumeşte militarilor care au împiedicat un ‘război civil’ – VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a mulţumit marţi militarilor care au împiedicat un “război civil” după declanşarea rebeliunii grupării Wagner săptămâna trecută şi le-a adus un omagiu piloţilor armatei ruse ucişi de rebelii lui Evgheni Prigojin, asigurând totodată că armata rusă nu a redesfăşurat trupe de pe frontul din Ucraina pentru a combate rebeliunea, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres.

“Împreună cu fraţii voştri de arme, v-aţi opus acestor tulburări al căror rezultat ar fi fost inevitabil haosul”, a spus Putin la o ceremonie la Moscova în faţa militarilor din structurile de securitate şi apărare care au participat la operaţiunile contra rebeliunii Wagner. “De fapt, aţi împiedicat un război civil”, a adăugat el, înainte de a cere păstrarea unui minut de reculegere pentru piloţii ruşi care, “în îndeplinirea cu onoare a datoriei lor”, au fost ucişi de rebeli.

Citește și : Raportoarea specială a ONU denunţă ‘tratamentul inuman’ aplicat deţinuţilor de la Guantanamo

Potrivit unor bloggeri militari ruşi, cel puţin 13 militari ruşi, posibil chiar peste 20, au fost ucişi după ce şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova.

“În această situaţie dificilă aţi acţionat cu precizie, în mod coordonat, aţi dovedit prin fapte fidelitate faţa de poporul rus şi jurământul militar, aţi dat dovadă de responsabilitate în faţa destinului patriei şi viitorului ei”, a continuat liderul de la Kremlin.

El a insistat că militarii “au asigurat activitatea principalelor centre de comandă, instalaţiilor strategice, inclusiv cele ale Apărării, securitatea zonelor de frontieră şi ariergarda tuturor unităţilor care continuă să lupte eroic pe front” în Ucraina. “Nu am fost nevoiţi să retragem unităţi din zona de operaţiunii militare speciale” din Ucraina, a mai spus Putin.

“Persoanele antrenate în rebeliune au văzut că armata şi poporul nu au fost de partea lor”, a remarcat el, după ce Prigojin a susţinut contrariul, iar localnici din oraşul Rostov pe Don i-au salutat pe combatanţii Wagner. Nu este însă clar cum au fost primiţi aceştia în celelalte localităţi prin care au trecut în marşul lor spre Moscova.

Noul discurs al lui Putin este a treia intervenţie publică a sa după ce Evgheni Prigojin a pornit în noaptea de vineri spre sâmbătă un “Marş al Dreptăţii” către Moscova pentru a schimba conducerea militară rusă pe care a acuzat-o de incompetenţă în războiul din Ucraina. Trupele Wagner au pătruns în Rusia dinspre Ucraina pe două direcţii, în sud spre Rostov pe Don, unde au ocupat cartierul general al comandamentului de sud al armatei ruse (centrul de coordonare al operaţiunilor armatei ruse în Ucraina), şi în nord în regiunea Voronej, de unde au continuat înaintarea spre Moscova.

Citește și : Putin a vorbit la telefon cu liderul EAU despre situaţia din Rusia

În cele din urmă, după o înţelegere mediată de preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, Prigojin le-a ordonat combatanţilor Wagner să revină la bazele lor temporare din Ucraina, motivând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc. Conform înţelegerii, Prigojin va fi absolvit de răspunderea penală, dar trebuie să plece în Belarus. Şi combatanţii Wagner au primit promisiunea amnistiei, cu posibilitatea de a încheia contracte cu armata rusă.

Tags: Evgheni PrigojinmoscovarazboiVladimir PutinWagner
Categorii: Diaspora