X

Cel puțin un mort și zeci de oameni dați dispăruți după scufundarea unui feribot în Indonezia

Cel puţin un pasager a murit şi alţi 64 au fost daţi dispăruţi după ce un feribot s-a scufundat luni în lacul Toba din Indonezia, în nordul provinciei Sumatra, informează dpa, potrivit agerpres.

Deocamdată, s-a reuşit salvarea a 15 pasageri, din totalul celor 80 care se aflau la bordul feribotului Sinar Bangun atunci când acesta s-a răsturnat şi apoi scufundat pe vreme rea, luni după-amiaza, a anunţat şeful Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor a districtului Samosir, Mahler Tamba.

Citește și : Germania rămâne pe primul loc în ce priveşte numărul cererilor de azil înregistrate în statele UE

“Continuă căutările celorlalţi 64 de pasageri daţi dispăruţi”, a spus Tamba pentru dpa. El a adăugat că feribotul se îndrepta spre Tigaras, în districtul Simalungun, în condiţii de vânt puternic şi vreme rea, care au cauzat scufundarea lui, la circa 2 kilometri distanţă de portul Simanindo, de unde ridicase ancora. Pasagerii salvaţi au primit îngrijiri medicale în.

Lacul Toba este un lac vulcanic, de 100 de kilometri lungime şi 30 de kilometri lăţime. Oamenii de ştiinţă afirmă că un eveniment vulcanic antic a format craterul unde este situat în prezent lacul şi insula Samosir ce ocupă 630 de kilometri pătraţi în mijlocul lui. Acesta este cel mai mare lac din Indonezia şi se situează la circa 900 de metri deasupra nivelului mării. Clima rece şi peisajul extrem de frumos fac din el o populară destinaţie turistică, în special în timpul actualei vacanţe musulmane prilejuite de sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr.

Citește și : Guvernul britanic va introduce un proiect de lege împotriva voyeurismului

Tags: feribotindoneziaSinar Bangunsumatra
Categorii: Știrile zilei