Putin: Moscova este deschisă oricăror iniţiative de pace. Luptele din Ucraina s-au reluat după armistiţiul de Paşte

Luptele din Ucraina s-au reluat după armistiţiul de Paşte, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că Moscova este deschisă oricăror iniţiative de pace şi se aşteaptă la o atitudine similară din partea Kievului, relatează Reuters.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de mii de atacuri şi încălcarea încetării focului declarate unilateral de Kremlin în timpul sărbătorilor de Paşte, aminteşte Reuters, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

“Avem întotdeauna o atitudine pozitivă faţă de un armistiţiu, motiv pentru care am venit cu o astfel de iniţiativă, mai ales că vorbim de zilele luminate ale Paştelui”, a declarat Putin unui reporter de la televiziunea de stat, Pavel Zarubin.

“Întotdeauna am vorbit despre asta, că avem o atitudine pozitivă faţă de orice iniţiativă de pace. Sperăm că reprezentanţii regimului de la Kiev vor simţi la fel”, a adăugat el.

Preşedintele rus a asigurat că Moscova va “analiza” oferta omologului său ucrainean Volodimir Zelenski de a prelungi cu 30 de zile încetarea atacurilor cu drone şi rachete asupra infrastructurii civile.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

“Toate acestea merită studiate atent. Poate în mod bilateral, în urma dialogului. Nu excludem acest lucru. Vom analiza deci toate acestea şi vom lua deciziile adecvate”, a spus Putin, citat şi de AFP.

Tags: PaştePutinucraina
Externe