
Preşedintele rus Vladimir Putin nu este dispus să discute cu cancelarul german Olaf Scholz pe tema medierii unei păci în Ucraina, a declarat vineri ministrul german de externe, Annalena Baerbock, relatează Reuters.
„Ucraina este pregătită pentru o pace justă”, a declarat Annalena Baerbock la Berlin, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat să discute, vineri, cu cancelarul Olaf Scholz, potrivit stiripesurse.
Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record
Vorbind alături de ministrul de externe al Slovaciei, Baerbock l-a criticat pe Putin pentru respingerea disponibilităţii pentru discuţii de pace.
„El refuză să accepte pacea şi în fiecare zi trimite un alt semnal în favoarea războiului şi a distrugerii. În aceste zile, el nu mai este dispus nici măcar să vorbească la telefon cu cancelarul german”, a dezvăluit ea.
Un oficial german reiterase de curând disponibilitatea lui Scholz pentru discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu condiţia ca acestea să ofere o perspectivă de progres pe calea unei păci juste şi durabile, dar avertizase Rusia să nu interpreteze acest lucru drept slăbiciune.
Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)
This post was last modified on 11/10/2024 16:15 16:15